EXCLUSIV Motivul pentru care Becali a fost pus în STAND BY:** „Vă spun cu certitudine că Maxim nu e al Stelei în acest moment!” Oferta care îl duce în Europa

Deși conducerea Pandurilor s-a înțeles cu Steaua pentru transferul lui Maxim, jucătorul ezită să negocieze cu roș-albaștrii. Motivul tânărului mijlocaș pare a fi oferta celor de la Standard Liege, echipa antrenată de Mircea Rednic. Fotbalistul de 22 de ani ar putea da peste cap planurile gorjenilor.

„Actele prin care cluburile s-au înțeles sunt parafate. Vă pot spune cu certitudine că în acest moment Alexandru Maxim nu este al Stelei. Noi am vorbit cu el, se mai gândește, este treaba domnului Becali să-l convingă. Băiatul iși dorește să meargă în străinătate, are ofertă de la Standard Liege. În opinia mea, șansele ca Maxim să plece la Steaua sunt foarte mici”, a declarat pentru ProSport președintele executiv al gorjenilor, Eugen Pârvulescu.

Refuzul jucătorului de a pleca în Ghencea ar face ca la Târgu Jiu să nu mai ajungă Adi Rocha, Răzvan Stanca și definitiv Mihai Răduț. Gorjenii au găsit ca soluție de avarie: transferurile jucătorilor care și-au depus memorii, vizați fiind în principal cei care și-au reziliat contractele cu Rapid.

Publicat: 17 12. 2012, 17:53
Actualizat: 17 12. 2012, 18:16