EXCLUSIV | Ionuț Lupescu, la patru luni de la pierderea alegerilor FRF! Ce face acum „Kaiserul” + Care e marea problemă a lui Dinamo: „Asta am văzut în ultimii ani”

Ionuț Lupescu a candidat în aprilie pentru postul de președinte al FRF. A pierdut și de atunci nici nu a mai fost prezent în spațiul mediatic. Acum, la patru luni distanță de la alegerile pentru conducerea fotbalului românesc, el nu mai e angrenat în nicio funcție oficială. Totuși, urmărește atent jocurile echipei sale de suflet, Dinamo, din Liga 1 Betano.

„Sunt bine, mulțumesc! Mă aflu într-o vacanță prelungită, una care nu are niciun termen, nu știu cât durează. Dar, totul e ok! Legat de diferite funcții sunt doar zvonuri, nu e nimic serios”, a spus Ionuț Lupescu în exclusivitate pentru ProSport.

„Kaiserul” a renunțat la postul de director al Comisiei Tehnice UEFA pentru a participa în aprilie la lupta pentru șefia Federației Române de Fotbal. După ce Răzvan Burleanu a câștigat un nou mandat, mai mulți foști jucători sau antrenori au dat de înțeles că Lupescu va ocupa din nou funcția avută în cadrul organizației cu sediul de la Nyon, Elveția.

De asemenea, a apărut varianta cooptări la FIFA, acolo unde e președinte prietenul său Gianni Infantino, sau în structura unor cluburi din Germania, acolo unde fostul mijlocaș a jucat aproape opt sezoane la echipe ca Bayer Leverkusen sau Borussia Monchengladbach.

Știe care e problema lui Dinamo

Fostul mijlocaș, 49 de ani, s-a consacrat la Dinamo, echipa unde a evoluat în perioadele 1986 – 1990, 1998 – 2000 și 2000 – 2001, în tricoul alb-roșu câștigând șase trofee, trei titluri și trei Cupe. „Problema lui Dinamo din ultimii ani e că se mobilizează, asta și datorită galeriei, doar la meciul cu Steaua și uită să joace în celelalte partide din campionat. Să o faci bine doar cu Steaua în cele două derby-uri sau patru ale sezonului. Deci, problema o reprezintă restul meciurilor, aici mai au mult de lucrat…Plecarea titularilor(n.red. – Mahlangu a fost vândut la Ludogoreț, iar Nistor a fost ofertat de către FCSB)? La Dinamo totul e posibil, am văzut asta în ultimii ani!”, a mai spus Ionuț Lupescu pentru ProSport.

 

Publicat: 22 08. 2018, 17:17
Actualizat: 22 08. 2018, 17:18