EXCLUSIV | Ilie Năstase susține că juristul CSA ar fi știut ce se întâmplă: „Contractele lui Becali cu Steaua au fost semnate de Talpan!”

This browser does not support the video element.

Ilie Năstase, suporter al Stelei și fost administrator la FCSB, a susținut miercuri, la ProSport LIVE, că are informații conform cărora Florin Talpan, juristul CSA Steaua, ar fi semnat contractele încheiate între clubul Armatei și cel al lui Gigi Becali. De menționat, însă, că Talpan a venit la CSA în 2003, după Adunarea Generală a AFC petrecută în februarie, când s-a petrecut preluarea echipei de către Becali. Juristul se luptă acum în instanță, dar și mediatic, pentru a elimina legăturile dintre brandul Steaua și FCSB.

Năstase este de părere că părțile implicate ar trebui să se așeze la masa negocierilor pentru a pune punct acestui conflict. Altfel, „pierdem ca proștii un brand”!

„Văd că Ministerul Apărării a început să se miște, să vedem ce se întâmplă după acest control. Toate contractele pe care Gigi Becali le-a semnat cu Steaua sunt semnate de domnul Talpan, dar văd că dumnealui nu recunoaște. Așa se aude. De ce nu ne arată domnul Talpan ce are? Sunt contracte semnate între Gigi Becali și Steaua. Pierdem ca proștii un brand. Să ne așezăm la masă și să discutăm. Nu contează cine le-a semnat, Ministerul Apărării rămâne, statul rămâne. Ce-o să facă Steaua cu sigla și cu palmaresul?”, a declarat Ilie Năstase la ProSport LIVE.

 

Publicat: 19 01. 2017, 09:58
Actualizat: 19 01. 2017, 09:59