EXCLUSIV | Iftime s-a săturat de mediocritate. Finanțatorul FC Botoșani a trasat obiectivul pentru noul sezon al Ligii 1: „Dacă și la anul ratez play-off-ul, mă las”

Patronul FC Botoșani, Valeriu Iftime, a stabilit deja obiectivul pentru următorul sezon al Ligii 1 Betano. Omul de afaceri a anunțat că nu mai vrea să rateze play-off-ul și că se va pregăti pentru realizarea acestui obiectiv. În acest campionat, FC Botoșani a ratat calificarea între primele șase echipe din prima ligă în chiar ultima etapă a sezonului regulat, când a pierdut la Ovidiu, cu Viitorul.

Pentru a termina sezonul regulat pe unul din primele șase locuri, FC Botoșani trebuie să aibă un start bun de campionat și să adune cât mai multe puncte.

„Orice mare echipă își tratează cu atenție toate punctele. Orice punct pierdut la începutul campionatului, contează. Atunci trebuie să fii atent. Noi am demonstrat că nu suntem o echipă de play-off, dar nici de retrogradare. Noi trebuie să facem pasul următor. Am fost doi ani la buza play-off-ului. Dacă și la anul ratez, chiar declar că mă las. Botoșaniul poate mai mult. Suntem organizați, suntem un club bine văzut. Nu e o echipă satelit a cuiva, cum la un moment dat se spuneau niște prostii. Suntem într-un colț de țară, nu le convine multora să vină până la Botoșani pentru un meci”, a spus Valeriu Iftime pentru ProSport.

FC Botoșani joacă în această seară, de la ora 21:00, pe teren propriu, cu Dinamo, iar cu o victorie se apropie de echipa bucureșteană la un punct, cu o etapă înainte de finalul sezonului. În acest moment, Dinamo e pe locul 2 în play-out, cu 42 de puncte, iar FC Botoșani e 3, cu 38 de puncte. Prima clasată este Gaz Metan Mediaș, cu 45 de puncte, dar și cu un meci în plus.

Publicat: 27 05. 2019, 11:31
Actualizat: 27 05. 2019, 11:32