EXCLUSIV | Helmut Duckadam a răspuns sincer la întrebarea „Cine câștigă titlul în Liga 1?”. Reacție suprinzătoare a oficialului FCSB

Helmut Duckadam, președintele de imagine al FCSB, și-a ales favorita din Liga 1 Betano. La ProSport LIVE, fostul mare portar, a argumentat de ce CFR e echipa creditată cu cele mai mari șanse în a triumfa și-n acest sezon.

„CFR e favorită la titlu pentru că, dacă se poate spune așa, fotbalul și norocul sunt ca o roată. Ei au câștigat sezonul trecut în zece oameni și așa au făcut și acum la Iași. Apreciez că acolo, deși au fost ceva probleme, au fost profesioniști. Când au intrat pe teren au uitat de toate greutățile. Nu a contat că l-au schimbat pe Conceicao sau că i-au luat banderola lui Camora. Sunt jucători profesioniști, cu multă expeirență”, a anunțat Duckadam la ProSport LIVE.

CFR e pe primul loc, 51 de puncte, urmată de FCSB, 48 de puncte. În ultima etapă a sezonului regular, roș-albaștrii vor juca împotriva celor de la FC Voluntari, iar ardelenii se vor duela cu Sepsi.

CFR Cluj a câștigat, 1-0, meciul cu Poli Iași, ardelenii jucând în inferioritate numerică din minutul 17. Golgheterul Țucudean a marcat cu exteriorul în ultimul minut al jocului.

Gigi Becali a întărit și el recent varianta lui Duckadam: „Oricine vine (n.red. – Minteuan a fost numit antrenor), CFR e prima favorită la titlu. Eu cred că noi o să venim pe locul doi și Craiova pe trei. Așa cred eu că va fi, după valoare. Ar fi o surpriză să luăm titlul, dacă pierzi patru puncte cu Călărași și Chiajna. De 15 ani, de când sunt în fotbal, am spus că eu sunt favorit, dar acum zic că suntem a doua echipă. Spun asta pentru că asta văd, nu vreau să iau nicio presiune. Eu spun ce văd”.

Publicat: 26 02. 2019, 07:50
Actualizat: 26 02. 2019, 07:51