EXCLUSIV | Craiova Maxima reacționează după demiterea lui Devis Mangia: „Asta s-a urmărit!”. Lupa pe Papură și comparația cu Minteuan

Devis Mangia (44 de ani) și-a reziliat, luni, contractul cu cei de la U Craiova, formație pe care a antrenat-o timp de aproape două sezoane și alături de care a câștigat Cupa României. În locul acestuia, Corneliu Papură a fost numit antrenor interimar. Fostul component al Craiovei Maxima, Rodion Cămătaru (60 de ani), spune că ar fi mers în continuare „pe mâna” antrenorului italian:

„M-a surprins puțin (n.r. – demiterea lui Mangia), era o soluție să tragă linie la finalul sezonului. Eu așa o văd, nu știu amănunte. Papură cunoaște fotbal, a fost în jurul echipei, în jurul staff-ului, un analist acolo la tot ce se întâmplă legat de jucători, de monitorizare. Eu am încredere în Papură. Cum a fost și CFR-ul, a apelat la Minteuan și a avut un parcurs foarte bun după aceea.

Asta e părerea mea, eu așteptam până la finalul sezonului. S-a urmărit poate un șoc, nu știu, după cele patru etape fără victorie, prin venirea unui alt antrenor. Să vedem dacă va merge. Craiova, în momentul de față, are nevoie de mai mulți jucători de valoare în compartimente. Mie mi-a dat încredere tot timpul Mangia, e un antrenor care vine dintr-un campionat puternic, știe fotbal. A avut rezultate, eu așa consider”, a spus Cămătaru pentru ProSport.

Oltenii sunt la opt puncte distanță de liderul CFR Cluj în campionat, iar în semifinalele Cupei României au pierdut duelul cu Viitorul de pe teren propriu, scor 2-1. Fostul atacant al Craiovei crede în continuare că aceștia mai pot câștiga a doua Cupă a României la rând:

„Greu, dar nu imposibil. Mai ușor ar fi calificarea în finala Cupei, părerea mea, față de campionat. Pot întoarce, de ce nu? Craiova a ratat și ceilalți au marcat pe contraatac. Cu puțin noroc, Craiova poate să facă o surpriză. Au tot ce este necesar pentru a întoarce rezultatul la Ovidiu”, a declarat Cămătaru pentru ProSport.

 

Publicat: 15 04. 2019, 23:06
Actualizat: 15 04. 2019, 23:07