EXCLUSIV | CFR Cluj mai pregătește o mutare înainte de startul sezonului! Fotbalistul care sosește înainte de Supercupă

CFR Cluj va debuta sâmbătă în noul sezon, în Supercupa României, unde va juca împotriva oltenilor de la CS U Craiova. Chiar dacă elevii lui Edward Iordănescu s-au întors din cantonament și urmează să plece la Craiova pentru primul meci oficial din noua stagiune, oficialii din Gruia pregătesc un nou transfer pe ultima sută de metri. Președintele CFR-ului, Iuliu Mureșan, a recunoscut că sunt șanse mari ca un nou fundaș să aterizeze la Cluj.

„Vom mai aduce un jucător până la meciul din Supercupă. Ne mai dorim un fundaș înainte de startul sezonului. Probabil că nu va juca la Craiova, pentru că timpul ar fi prea scurt pentru el. Riccardo Maniero s-a aflat și anul trecut în atenția noastră, la fel și De Luca, iar în cele din urmă l-am adus pe Giussepe”, a spus Iuliu Mureșan, pentru ProSport.

În urmă cu câteva zile, Bogdan Mara anunța că „urmează cireașa de pe tort” în ceea ce privește lista de achiziții. Site-ul jurnalistului italian Gianluca Di Marzo a anunțat transferul atacantului Giuseppe De Luca, după care a notat și faptul că Marco Chiosa și Riccardo Maniero, ambii de la Novara, urmează să ajungă sub comanda lui Edward Iordănescu. Cum Billel Omrani și-a prelungit contractul și a decis să rămână la Cluj, ardelenii au renunțat la transferul lui Maniero. Așteptările sunt extrem de mari în ceea ce-l privește pe Giuseppe De Luca, atacant considerat în trecut speranța fotbalului italian. În vârstă de 30 de ani, Maniero este atacant și a început fotbalul la Juventus. Nu a prins niciun minut în tricoul primei echipe, iar de-a lungul carierei a mai jucat pentru Ascoli, Bali, Catania, Bari sau Pescara.

CFR Cluj i-a mai transferat până acum pe Adam Lang, Andrei Radu, Mate Males și Robert Ndip Tambe. Cristi Manea a fost de asemenea împrumutat pentru un încă un sezon de Apollon Limassol la campioana României. Ardelenii sunt acoperiți în flancurile compartimentului defensiv, cu Andrei Radu și Camora în stânga, respectiv Peteleu și Manea în partea dreaptă. Cum Boli este ca și plecat în China, Edward Iordănescu îi mai are la dispoziție doar pe Andrei Mureșan, Paulo Vinicius și nou-venitul Adam Lang pentru cele două posturi din centrul apărării.

Supercupa României va avea loc sâmbătă, în ziua în care se dispută și finala mică a Cupei Mondiale din Rusia. Craiova și CFR Cluj vor intra în scenă la 20:30, în timp ce Anglia și Belgia se duelează pentru medalia de bronz, la Sankt Petersburg, de la ora 17:00.

Publicat: 12 07. 2018, 23:03
Actualizat: 12 07. 2018, 23:04