EXCLUSIV | Ce s-a întâmplat cu unul dintre cei mai promițători jucători trecuți pe la FCSB: „Se pierde ca sportiv, ca orice”

This browser does not support the video element.

Valentin Cojocaru a plecat de la FCSB în vara anului trecut, după ce actuala vicecampioană a României l-a împrumutat la două formații din Italia, Crotone și Frosinone. Goalkeeper-ul de 22 de ani nu a reușit să se impună în „Cizmă”, unde nu a prins niciun meci oficial, și a luat drumul Ciprului după despărțirea de FCSB, semnând cu Apollon Limassol, formație unde a fost legitimat doar patru luni. Hagi l-a adus pe fostul campion al României la Viitorul, acesta reușind să-i câștige încrederea „Regelui”, devenind astfel titular inconstestabil.

Totuși, președintele de onoare al celor de la FCSB, Helmuth Duckadam, a dezvăluit la ProSport LIVE că acesta era „delăsător” la antrenamente, iar laudele pe care le primea în acea perioadă i s-ar fi „urcat la cap”, motiv pentru care actuala vicecampioană a României a preferat să renunțe la serviciile sale.

„Cojocaru e un tip foarte talentat, el a trebuit să treacă și prin experiențele din Italia, unde nu a jucat când a fost vândut de Steaua, și a avut această șansă dată de Hagi. Se pare că în acest timp și-a reglat și gândirea, a devenit mai conștient și și-a dat seama că dacă nu se pregătește foarte bine și e un tip foarte serios, se pierde. Se pierde ca portar, ca sportiv, ca orice.

Se pare că acest lucru l-a ajutat, diferența e că Andrei Vlad se pregătește foarte bine la antrenament, Cojocaru era un tip mai delăsător în acea perioadă, știam că are talent dar și puțin lăudat, mai mult decât trebuie poate și atunci i se urcase la cap. Dar se pare că perioada în care nu a jucat în Italia și faptul că a plecat de la Steaua l-au conștientizat, și acum apără foarte bine la Viitorul”, a spus Duckadam la ProSport LIVE.
 

Publicat: 17 09. 2018, 18:20
Actualizat: 17 09. 2018, 18:42