EXCLUSIV | „Astăzi va semna contractul. Înțelegerea e până la finalul sezonului, cu opțiune de prelungire”. Lucian Sânmărtean s-a întors în fotbalul românesc

Lucian Sânmărtean (37 de ani) va semna, miercuri, un contract valabil pe un sezon cu FC Voluntari, a anunțat Dan Leasă, președintele ilfovenilor, la ProSport Live.

„Magicianul” se antrenează deja de două luni cu deținătoarea Cupei și a Supercupei, iar șefii lui FC Voluntari au reușit să-l convingă să semneze o înțelegere valabilă până la finalul acestei stagiuni. În ciuda vârstei înaintate, 37 de ani, Sânmărtean i-a câștigat încrederea lui Claudiu Niculescu prin forma arătată la antrenamente, iar mutarea e privită cu ochi foarte buni de Dan Leasă.

Oficialul grupării din Ilfov nu se sperie de vârsta mijlocașului ofensiv, care se înscrie, alături de nume precum Vasile Maftei, Florin Cernat sau Costin Lazăr, pe lista fotbaliștilor care au venit la Voluntari pe finalul carierei: „Sânmărtean e deja la echipă, se antrenează cu noi, iar astăzi va semna contractul până la finalul sezonului, cu opțiune de prelungire. Dacă ne era teamă de vârsta lui, nu-l doream atât de mult. Vă garantez că nu e bătrân. La noi au venit în fiecare an doi-trei jucători cu experiență și am dovedit că nu ne-am înșelat. E posibil să fie titular la Mediaș, se antrenează de două luni cu noi, depinde doar de Claudiu Niculescu”, a spus Leasă, la ProSport Live.

FC Voluntari va fi a cincea echipă românească pentru Sânmărtean. Crescut la Gloria Bistrița, veteranul a mai jucat pentru FC Vaslui (2009-2014), FCSB (2014-2015) și Pandurii Târgu Jiu (2016-2017).

Publicat: 22 11. 2017, 10:46
Actualizat: 22 11. 2017, 11:51