EXCLUSIV Arbitrul care a anulat** golul lui Ganea a fost reținut de la delegări

Deși a pierdut în ultima secundă partida cu Gaz Metan Mediaș,
Dinamo se poate mulțumi cu o victorie de moral. Octavian Șovre,
arbitrul care a anulat golul perfect valabil marcat de Liviu Ganea,
a fost reținut de la delegări până a finalul sezonului.

Faza incriminată de dinamoviști s-a petrecut în minutul 57 al
meciului. Atunci, Bărboianu i-a centrat lui Liviu Ganea, care a
reluat cu capul în plasa porții ardelenilor, însă Octavian Șovre a
anulat golul pe motiv de ofsaid. Cum reluările TV au arătat că
semnalizarea a fost eronată, iar faza se întâmpla la scorul de 1-0
pentru gazde, oficialii din „Ștefan cel Mare” încadrează greșeala
la viciere de rezultat. „Este o victorie viciată, arbitrul
ăsta ne urmărește. Uitați-vă ce s-a întâmplat ultima oară când am
evoluat aici, tot cu el la centru!… Avram ar trebui să ia
măsuri”
, a declarat Nicolae Badea. Referirea șefului de la
Computerland este clară. Anume la meciul din septembrie 2009, când
același arbitru le-a refuzat două lovituri de pedeapsă „câinilor”,
scorul final fiind 1-0 pentru Gaz Metan Mediaș. Cristi Borcea a
fost mai dur: „Nu se poate să fii așa nesimțit ca
asistentul ăla (n.r. – Șovre) care ne-a anulat un gol! Nu știu ce
se întâmplă la Mediaș, pentru că am mai pățit-o cu arbitrajul
acolo!”.

Suspendarea lui Șovre va intra în vigoare după etapa a 31-a,
arbitrul fiind delegat la meciul FC Brașov-Astra.

Publicat: 04 05. 2011, 18:04
Actualizat: 04 05. 2011, 18:24