EXCLUSIV: Andrei Hrebenciuc ar putea fi noul președinte executiv al Stelei! Are 28 de ani, predă la ASE și a scris o carte despre criză

Steliștii pot ataca acum ținta principală, Osarimen Ebagua, fotbalist ce ar costa clubul din Ghencea o sumă considerabilă

La nici o săptămână după ce Gigi Becali a fost încătușat, în Ghencea a început să planeze o stare de incertitudine, robinetul financiar a fost oprit, iar campania de transferuri a stagnat. Rezolvarea a venit de la Viorel Hrebenciuc, om de afaceri care va ajuta clubul roș-albastru cu trei milioane de euro pentru ca Steaua să supraviețuiască și să ajungă în grupele Champions League. În ultimele zile, ProSport a anunțat în exclusivitate planul deputatului și din câte se pare, în conducerea stelistă va fi instalat Andrei Hrebenciuc. Fiul vicepreședintelui Camerei Deputaților urmează să ocupe funcția de președinte executiv la Steaua.

S-a încercat o rezolvare cât mai rapidă a problemelor financiare, mai ales că vestiarul „fierbe”, jucătorii plecând în vacanță fără a primi banii de mai bine de trei luni. Conducerea a început să caute un investitor care să ajute de urgență cu o sumă considerabilă, mai ales că banii primiți de la UEFA, din market pool s-au diminuat extrem de mult. Din 4,5 milioane de euro, Steaua nu a mai primit decât 500.000 de euro. Familia Hrebenciuc pare că pune umărul destul de serios pentru ca trupa lui Reghecampf să pătrundă în grupele celei mai importante competiții din lume și va susține financiar campania de transferuri.

„Vrea să știe ce se întâmplă cu banii lui”

Și pentru ca banii ce vor urma să sosească să fie drămuiți perfect, în conducerea clubului va fi instalat Andrei Hrebenciuc. Fiul deputatului se va înscăuna în funcția de președinte executiv, post care în acest moment nu este ocupat. „E și normal să știe ce se întâmplă cu banii lui, nu? Vrea să știe cum vor fi investiți. Ne-a promis că va ajuta clubul cu orice sumă, nu se pune problema de bani, doar să îi cheltuim cu cap”, au povestit surse din conducere.

Se pare că la mijlocul acestei săptămâni, în contul stelist vor fi virați trei milioane de euro. „Ni s-a promis că vom primi salariile restante. Antrenorii n-au mai fost plătiți de cinci luni, în vreme ce jucătorii de trei luni, ni s-a spus că vom ajunge cu ele la zi”, au spus și surse din staff-ul tehnic. Interesant este cum a reușit Andrei Hrebenciuc să obțină cele trei milioane de euro. Tânărul de 28 de ani a pus gaj câteva terenuri din jurul Bucureștiului și a primit un credit de la bancă în valoare de trei milioane de euro. „Când vom intra în grupele Champions League, familia Hrebenciuc își va primi tot înapoi, până la ultimul euro”, au mai spus și surse din conducere pentru ProSport.


Viorel Hrebenciuc a confirmat pentru ProSport faptul că va ajuta financiar echipa campioană. „Dacă nu mă implic acum, atunci când?”, a spus el


Cine e Andrei Hrebenciuc?

Alături de tatăl său se ocupă de afacerile familiei, iar în 2011, în paralel, începuse să predea economia la ASE. A intrat puternic în atenția presei pentru relația pe care a avut-o cu mezina președintelui, Elena Băsescu. În 2010 și-a lansat prima carte. „Iluzia. Erou și antierou în crizele economice”, și-a denumit tânărul opera. Imediat după lansarea cărții a făcut o declarație interesantă: „Suntem destul de deștepți ca să rezolvăm fiecare criză financiară, dar destul de proști să intrăm în următoarea, asta este esența cărții”, a spus Andrei Hrebenciuc (foto).


PROGRAM Cantonamente confirmate

Steaua a comunicat programul pe care elevii lui Laurențiu Reghecampf îl vor urma în această vară. Așa cum ProSport a anunțat, reunirea lotului va avea loc pe 14 iunie, ocazie cu care se va face și vizita medicală. Apoi, campionii vor pleca în cele două cantonamente ale verii, în Austria (15-26 iunie) și în Anglia (29 iunie – 9 iulie). Revenirea în țară se va face pe 9 iulie, cu o zi înaintea Supercupei României cu Petrolul.

JUSTIȚIE Azi e cazul „Valiza”

Înalta Curte de Casație și Justiție a programat pentru astăzi pronunțarea verdictului în „Cazul Valiza”, acolo unde Gigi Becali așteaptă să vadă dacă va fi achitat sau va primi 4 ani cu executare. De asemenea, tot azi este posibil ca Victor Pițurcă și Teia Sponte să afle verdictul, în cazul lor fiind ceruți câte doi ani cu suspendare. În cazul în care Gigi Becali va fi găsit vinovat pentru corupție este posibilă redeschiderea cazului pe latură sportivă, una dintre consecințe putând să fie retrogradarea Stelei.

RAHOVA Oli și Rădoi, în vizită la Becali

În așteptarea verdictului din cazul „Valiza”, finanțatorul Stelei a primit o vizită de încurajare din partea apropiaților. Ieri, pe poarta penitenciarului Rahova au trecut Cosmin Olăroiu și Mirel Rădoi, ultimul, fin al lui Becali. Fostul căpitan al Stelei a impresionat cu mașina cu care s-a deplasat la închisoare, Rădoi uimind asistența la volanul unui Aston Martin Rapide cu motor V12 de 5.9 litri care dezvoltă 477 cai putere și al cărui preț depășește 150.000 de euro. (Cristian Scutariu)

Publicat: 04 06. 2013, 03:00
Actualizat: 04 06. 2013, 13:36