EXCLUSIV „Am terminat-o cu România! Copos a ucis Rapidul!”**

Fundașul stânga al Rapidului, muntenegreanul Vladimir Bozovic, a vorbit despre problemele sale la clubul din Giulești. În exclusivitate pentru ProSport, fotbalistul a declarat că s-a săturat de problemele de la clubul din Giulești și că va pleca înapoi în Serbia, împreună cu soția și copilul său.

Bozovic a mai adăugat că toate problemele clubului se trag de la George Copos, spunând, în același timp că Marian Rada este un om extraordinar. De asemenea, muntenegreanul a mai declarat că dacă cei la Rapid nu vor să-l înțeleagă, se va lăsa de fotbal.

"Mi-am făcut bagajele! Mâine plec în Serbia! M-am decis! Am terminat-o cu Rapidul și cu România! Nici până astăzi nimeni din conducerea Rapidului nu m-a contactat. Am nevastă, copil mic! Am schimbat 3 apartamente în 2 ani, de când sunt la Rapid. Sunt decis chiar să mă las de fotbal, dacă cei din club nu vor să mă înțeleagă. Rapid va rămâne întotdeauna în inima mea! Iubesc fanii. Marian Rada e un om foarte bun! Am jucat prost în campionat cu Dinamo, era normal să mă țină pe bancă! Copos a ucis Rapidul! De acum să vorbească doar cu agentul meu", a spus Bozo pentru ProSport.

Publicat: 17 04. 2009, 12:35
Actualizat: 17 04. 2009, 13:03