EXCLUSIV | Alt meci, același rezultat și un nou discurs dur al lui Valeriu Iftime: „Nu știu ce face Ciobotariu, îl aștept la Botoșani să vorbim. Sunt confuz!”. Jucătorii pe care-i critică public: „E de pensie, l-aș ține în afara lotului!”

FC Botoșani a pierdut și pe terenul lui Gaz Metan, 0-2, a rămas cu un singur punct în patru etape din play-out și e intrată serios în lupta pentru evitarea retrogradării, iar înfrângerea a provocat o nouă reacție dură a patronului Valeriu Iftime la adresa propriei formații și a antrenorului Liviu Ciobotariu (48 de ani).

Etapa trecută, după 1-2 acasă cu Călărași, omul de afaceri moldovean a avut un discurs dur, în care i-a criticat pe Ciobotariu și câțiva dintre jucători. Alt meci, aceeași exprimare slabă, același tip de reacție din partea omului cu banii. Ce l-a deranjat pe Iftime? Incapacitatea lui Ciobi de a da restartul așteptat, în primul rând: „Normal că sunt supărat, prima repriză a fost foarte slabă, am așteptat ceva de la Liviu, dar nu știu ce face. Îl aștept să se întoarcă la Botoșani, apoi voi vorbi cu el. Nu e neapărat vorba despre rezultatul de azi, pentru că Gazul e o echipă bună, e grav ce s-a întâmplat cu Călărași și că am luat un punct cu ultimele trei clasate din Liga 1. Sunt confuz, acum, credeți-mă! Nu vreau să mă gândesc încă la decizii radicale, dar nu știu de ce Liviu nu schimbă ceva, pentru că nu avem vlagă, jocul nu se leagă”, a declarat Iftime, pentru ProSport.

Ce nu i-a plăcut patronului? Folosirea lui Ongenda în bandă, lipsa vitezilor pe benzi și jocul slab din axul central al apărării: „Nu înțeleg de ce nu jucăm cu Ongenda număr zece, e singurul care știe să paseze cum trebie. Jucăm fără greutate, fără benzi în afară de Golofca, fundașii centrali sunt așa cum sunt. E același borș neîncălzit, am primit al șaptelea sau al optulea gol de lângă Burcă, am alți doi fundași centrali pe care nu înțeleg de ce nu-i văd”, ne-a mai spus conducătorul moldovenilor, care nu s-a ferit să-l critice pe mijlocașul Laurențiu Buș: „Am jucători cu salarii mari care dezamăgesc. Buș e de pensie, l-aș lăsa și mâine în afara lotului!”.

„Trebuie o schimbare radicală, dar nu văd cum ar putea s-o facă Liviu Ciobotariu. Nu e neapărat vorba despre meciul de astăzi, chiar dacă Gazul e o echipă bună atunci când o lași să joace, te conduce și apoi te așteaptă”, a mai spus Iftime, care a dezvăluit că vedeta Diego Fabbrini nu a făcut parte din lot pentru că este accidentat.

După 0-0 la Chiajna, 1-2 la Voluntari, 1-2 acasă cu Dunărea și 0-2 la Mediaș, Botoșani, echipă cu pretenții de play-off la startul sezonului, e pe locul 11, cu 19 puncte, doar două peste Hermannstadt, echipa de pe loc de baraj, și trei peste Călărași, formația de pe primul loc retrogradabil.
 

Publicat: 07 04. 2019, 19:44
Actualizat: 07 04. 2019, 20:06