Evoluție**

…numai orbii și suporterii prea pătimași nu pot să vadă că
„granzii” și-au pierdut anvergura. Că nu mai pot să domine fotbalul
românesc. Că se micșorează. Steaua și Dinamo au dominat competiția
internă vreme de șase decenii, dar vremea lor pare să fi apus. De
doi ani încoace, Liga I e câștigată de echipe din provincie, după
ce, cu încă un sezon mai devreme, Steaua reușise o victorie „la
fotografie” în fața clujenilor.

Acum, în plină iarnă – și perioadă de mercato -, semnele sunt
mai evidente decât oricând. Steaua, marea Steaua, echipa glorioasă
care cândva lua Cupa Campionilor și dădea câte zece jucători la
națională, își pune toate speranțele în achiziția unui
rwandezo-francez de 29 de ani al cărui moment de maximă glorie a
fost atins în Cipru, la AEL Limassol. Crivățul crizei financiare
bate atât de cumplit, încât Hristo Yovov, un bulgar de 32 de ani
trecut în tinerețe pe la Lokomotiv Sofia și Aris Limassol, e
socotit o țintă îndrăzneață. Pentru Steaua, idealul suprem rămâne
acum „tunul” financiar al participării în Liga Campionilor: măcar
10 milioane de euro de unde patronul să-și mai poată „trage” ceva.
Dinamo, cândva dublă semifinalistă de cupe europene, furnizoare a
celorlalți zece jucători de națională, stă și mai rău. Nu ia decât
gratis. Repatriază jucători la final de carieră, accidentați sau
depășiți de ritmul fotbalului modern. În „Ștefan cel Mare”, totul
respiră a improvizație ieftină, a disperare și a amatorism. Locul
opt, pe care a ajuns acum, reflectă perfect posibilitățile
echipei.
Ce-a răsărit în loc? Noi centre de putere. CFR Cluj are cel mai bun
lot, a luat titlul în 2008 și acum e lider din nou. Unirea Urziceni
are cea mai bună conducere, a luat titlul anul trecut și a reușit
cel mai bun traseu în Liga Campionilor. Poli Timișoara are cei mai
mulți bani și, prin transferurile făcute, pare cea mai determinată
dintre pretendentele la titlul din acest an.

E bine să se întâmple așa? Nu se știe, dar se întâmplă. Steaua
și Dinamo nu mai sunt primele la nimic. Au fost depășite ca putere
financiară, valoare a lotului, influență și competență managerială.
Pe lângă acești doi dinozauri ieșiți parcă din Cretaciul comunist,
ceilalți se mișcă iute, inteligent, natural. Poate că e
evoluție?

Publicat: 10 01. 2010, 23:02
Actualizat: 10 01. 2010, 23:29