Europa antiblat!** România poate intra pe lista țărilor zguduite de scandalurile de corupție
Dezvăluirile fără precedent făcute de Mircea Sandu au
potențialul de a plasa România pe harta europeană a scandalurilor
de corupție. În Grecia, Turcia și Ungaria au început anchete ale
autorităților împotriva mafiei pariurilor. Sute de jucători și
conducători sunt implicați!
Europa fotbalistică e zguduită de o serie de cazuri de corupție.
Aziz Yldirim, președintele lui Fenerbahce, a fost arestat în urmă
cu două zile la Istanbul, alături de alte 30 de persoane într-o
anchetă privind meciurile trucate din Turcia. În Grecia, cinci
echipe sunt amenințate cu retrogradarea după ce UEFA a trimis
federației elene o listă cu 41 de partide suspectate din urmă cu
două sezoane. Printre acestea se află și meciuri ale echipei
naționale!
Și în
Ungaria e scandal
La finalul săptămânii trecute, șapte persoane au fost arestate în
Ungaria, fiind acuzate de legături cu mafia pariurilor. Patru
arbitri și trei fotbaliști au fost reținuți și riscă pedepse
cuprinse între 5 și 20 de ani de închisoare. Acum, după
declarațiile făcute de șeful FRF în ProSport, România poate intra
și ea sub lupa instituțiilor anticorupție.
Grecia: 83 de inculpați în dosarul de corupție în fotbal și cinci
echipe implicate: Olympiakos, Volos, Kavala, Asteras Tripolis,
Kerkyra
Turcia: 30 de arestări
Ungaria: 7 arestări
România se poate alătura țărilor zguduite recent de scandaluri de
corupție! Grecia, Turcia și Ungaria
se confruntă în acest moment cu astfel de probleme