Eșec pentru Astra Ploiești în cantonamentul din Antalya

Prim-divizionara Astra Ploiești a jucat, sâmbătă, pe terenul
Universității din Antalya, împotriva bulgarlor de la Slavia Sofia.
A fost primul amical din acest al doilea turneu efectuat în Turcia,
unde, marți, ar trebui să se joace ultimul test înainte de startul
returului, cu Dacia Chișinău, echipă fruntașă din Moldova, jocul
fiind programat în stațiunea Kemer, unde este cazată delegația
astristă.

Elevii lui Nicolo Napoli au bifat primul eșec din această
perioadă de pregătiri, în acest al șaselea joc amical, ploieștenii
fiind învinși de ocupanta locului 7 în ierarhia la zi din Bulgaria,
Slavia Sofia. La vecinii de peste Dunăre a evoluat și francezul
Steeve Reinette, jucător care a fost în divizia B, în lotul
grupării din „9 Mai”, bulgarii dovedindu-se o trupă tare, care și-a
impus jocul.

Golurile Astrei au fost marcate de Arrias, în prima repriză,
după un corner, și de portughezul Paulinho – specialistul de la
punctual cu var, acesta transformând un 11 metri, în partea secundă
a meciului. Partida nu a fost deloc una „amicală”, cehul Radek
Oprsal văzând roșu în fața ochilor, în min. 50, dar cele două
echipe au convenit asupra dreptului de înlocuire a jucătorului
eliminat, și bulgarii având un fotbalist trimis mai devreme la
dușuri.

La Astra au debutat, în partea secundă, cei doi fotbaliști
aflați „în probe”, fundașul dreapta Laurențiu Dumitru și mijlocașul
central Srdjan Urosevic. În acest meci, tehnicianul Nicolo Napoli a
decis să nu-i folosească pe portarul Gavrilaș și jucătorii de câmp
Condrea, Mihăilă, Cl. Tudor și Vădrariu.

Slavia Sofia – Astra Ploiești 3-2 (1-1)

Au marcat pentru Astra: Arrias (31), Paulinho (78 pen)

Astra: Miron – Mihalache, Rohat, Mendez, Kruchowski –
Strătilă, Takayuki, Arrias, Stan – Matei, Silva. Au mai intrat:
Salgueiro – Dumitru, Oprsal, Sandu, Paulinho, V. Gheorghe,
Urosevic, Ene, Carando. Antrenor: Nicolo Napoli

articol scris de Marian
DIMA

Publicat: 13 02. 2010, 18:46
Actualizat: 13 02. 2010, 19:01