Eroul Iancu și momentul decisiv pentru titlu: „M-am gândit că închid ochii, dau tare pe centru și…” Reacția omului RENEGAT de Steaua după trei sezoane

Viitorul a câștigat primul titlu din istorie, după un final incendiar de campionat. Puștii lui Hagi s-au impus cu 1-0 în partida decisivă cu CFR Cluj, singurul gol al partidei fiind înscris de Gabi Iancu, din penalty, în minutul 65.

A fost momentul revanșei pentru omul la care Steaua a renunțat după trei sezoane în care vârful format chiar de Hagi nu a reușit să se impună.  Iancu a povestit cum a trăit momentul penalty-ului, precizând că a închis ochii în momentul în care a tras.

„Domnul Hagi a muncit foarte mult, a fost alături de noi și îi mulțumim. Am muncit foarte mult, am făcut foarte multe antrenamente, am făcut tot ce ne-a spus domnul Hagi și cred că s-a văzut și pe teren. Suntem foarte fericiți pentru titlu, am făcut foarte multă lume fericită, nu cred că se aștepta nimeni, dar au venit în număr mare și ne-au susținut.

M-am gândit că închid ochii, dau tare pe centru, mă bucur și aia e. Vâtcă a sărit și aia a fost.

Nu cred că au ce să facă la TAS. Îi respect, dar se bucură degeaba. Noi am luat titlul”, a declarat Gabi Iancu la Digi Sport, imediat după meci.


Gabi Iancu a marcat singurul gol al partidei FC Viitorul – CFR Cluj, 1-0, gol care a transformat-o pe echipa lui Hagi în Campioana României
 

 

Publicat: 13 05. 2017, 22:07
Actualizat: 13 05. 2017, 23:16