Era Mititelu, aproape de apus!** Vezi care este unica șansă de salvare

În „era Mititelu”, Universitatea a fost de departe cea mai
„cuminte” echipă din punctul de vedere al schimbărilor de lot.
Situația e cu totul alta însă în această iarnă. În acest moment, în
lotul Universității nu se mai găsesc față de anul trecut nu mai
puțin de opt jucători, toți titulari. Cinci dintre aceștia și-au
„legat” într-un fel sau altul despărțirile de Știința de
suspendarea din funcție a lui Victor Pițurcă.

Răzvan
Stanca
: Adus de Victor Pițurcă la Universitatea,
portarul a fost trimis la echipa a doua pentru că nu a dorit
rezilierea contractului.

Dorel
Stoica
: Conform spuselor oficialilor clubului,
fotbalistul nu s-a mai prezentat la echipă după suspendarea lui
Pițurcă. Stoica este în continuare așteptat să se prezinte la
antrenamente.

Alex
Pițurcă
: S-a despărțit amiabil de Universitatea
după tot scandalul creat între Adrian Mititelu și tatăl său. Acesta
va evolua la Khazar Lankaran.

Valerică Găman și Ștefan Bărboianu
: Au fugit din
cantonamentul Universității în noaptea de marți spre miercuri, iar
o zi mai târziu la LPF au apărut acordurile de încetare a
raporturilor de muncă ale celor doi cu Știința. Conducerea echipei
acuză că acele acte sunt false și că totul a fost pus la cale de
Victor Pițurcă. Acum, Mititelu anunță că îi dă în judecată pe cei
doi.

Spase Dilevski
: S-a despărțit amiabil de
Universitatea. Australianul nu mai avea drept de joc pentru
Știința, după ce permisul de ședere în România a expirat și nici nu
mai poate fi reînnoit din cauza datoriilor echipei.

Julius Wobay și Mihai Dina
: Ambii au fost
transferați la Khazar Lankaran. Cazul lui Wobay era similar cu cel
al lui Dilevski.

„În
Franța am învățat un proverb: cimitirul e plin de oameni de
neînlocuit”, Aurel Țicleanu, președinte Craiova

Costea
salvează Știința?

Oltenii își puseseră speranțele în Valerică Găman pentru salvarea
Științei. O posibilă vânzare a fundașului în această iarnă ar fi
adus clubului o sumă substanțială, cu care s-ar fi putut plăti
datoriile la stat. Având în vedere însă cele întâmplate în ultimele
zile, varianta vânzării lui Găman a picat, cel puțin pentru moment.
În aceste condiții, nu ar fi exclus ca mai marii Științei să-l
scoată la vânzare pe Florin Costea, fotbalist care, în ciuda
accidentării suferite, are încă o cotă foarte bună pe piață.

Publicat: 22 01. 2011, 00:01
Actualizat: 22 01. 2011, 00:08