El îi poate lua locul lui Bourceanu cu Twente!** „N-a pierdut nici-un duel, mi-a plăcut enorm!”

Steaua a câștigat primul amical al iernii, scor 2-1, în fața bulgarilor de la Levski Sofia, iar Giovani Becali spune că a fost plăcut impresionat de evoluția oamenilor lui Ilie Stan.

Chipciu, Gardoș, Tănase și Florin Costea sunt jucătorii remarcați de Giovani, care a urmărit meciul Stealei de la fața locului.

Agentul de jucători spune că benzile Stelei au funcționat foarte bine în primul meci din 2012, semn că dorința lui Gigi Becali, care a anunțat că vrea „forță și viteză în benzi din retur” începe să capete contur.

Giovani a lăudat și prestația lui Gardoș, care ar putea fi titularizat în linia mediană cu Twente, pe postul de închizător. El l-ar putea înlocui astfel pe Bourceanu, care e suspendat pentru primul meci cu olandezii.

Steaua s-a mișcat bine în ambele reprize. Steaua are un lot din care pot face trei echipe. Trebuie acum să se gândească să împrumute acești jucători, ca să-și „facă oasele”. Steaua trebuie să se bazeze pe 23 de jucători, care să se omogenizeze. În aceste meciuri de pregătire trebuie să se omogenizeze lotul pentur meciurile cu Twente.

Mi-a plăcut Tănase. Chipciu și-a făcut treaba foarte mult și în a doua repriză mi-a plăcut Gardoș. Jocul lui a fost impecabil, a câștigat toate duelurile aeriene. Și la Florin Costea s-a văzut o creștere: începe să bage piciorul„, a declarat Ioan Becali

Publicat: 29 01. 2012, 22:34
Actualizat: 29 01. 2012, 22:35