El e omul care a stat în spatele arbitrajelor pro-Oțelul!** Va fi demis

Arbitrajele pe care Oțelul le-a avut în acest retur și în
special în ultimele patru etape au scandalizat tot fotbalul
românesc. După acuzele lansate ieri de Adrian Porumboiu, Mircea
Sandu și șefii CCA au decis deja vinovatul: Dan Petrescu
„Fibră”.

Oțelul a câștigat 7 puncte pe mâna arbitrilor în ultimele patru
etape, plus încă două ratate de Viglianti, care a irosit un penalty
acordat la limită. Dacă stăm să ne gândim că 5 dintre cele 7 au
fost strânse după greșelile tușierilor, și, la fel ca asistentul
care a indicat penalty cu Mediaș, toți sunt din București,
lucrurile devin suspecte.

Dan Petrescu „Fibră”, membru al CCA în ultimii 20 de ani, va fi
concediat din cauza legăturii pe care o are cu arbitrii care au
favorizat Oțelul în retur

În ziarul de mâine vom publica o
amplă analiză a greșelilor de arbitraj de care au profitat toate
cele trei echipe care păstrează șanse la
titlu

Porumboiu
atacă…

Ieri-dimineață, Adrian Porumboiu a arătat cu degetul clar cine
ar fi responsabil pentru toate acestea: „Dan Petrescu a făcut numai
nenorociri de când este la Comisie. Orbuleț și Vidan sunt creația
lui”. Interesant este că cei trei tușieri care au gafat în favoarea
Oțelului în ultimele trei săptămâni, Vidan, Orbuleț și Stănescu au
crescut toți sub oblăduirea lui Dan Petrescu, și el din București,
iar fostul arbitru a avut un aport important în progresul
acestora.


Mircea Sandu decapitează

Joi, CCA a programat o ședință de importanță majoră în care, pe
lângă componența lotului de arbitri pentru sezonul viitor se vor
discuta și alte situații. „Luăm în considerare și modificări în
componența Comisiei”, a spus ieri Vasile Avram, președintele CCA.
Se pare că Mircea Sandu, cel care este responsabil pentru bunul
mers al CCA în afara lui Avram, a decis deja ca Dan Petrescu
„Fibră” să fie exclus din cauza legăturilor create.

Publicat: 11 05. 2011, 03:00
Actualizat: 11 05. 2011, 12:34