Ei sunt oamenii lui Lăcătuș! Pe cine se bazează Steaua, cine e antrenor de portari și ce fost mare fundaș din Liga 1 întâlnește trupa militară în prima rundă din Liga a IV-a

Steaua e aproape de finalizarea pregătirilor pentru începerea campionatului de Liga a IV-a. În linii mari, lotul cu care se va aborda competiția nu a suferit modificări majore față de sezonul anterior, se arată într-un comunicat al clubului condus de colonelul Cristian Petrea.

Iată pe cine se bazează Steaua, în ediția de campionat 2018-2019: Iancu, Chiș și Vlase (venit de la CSM Oltenița) – portari; Iordache, Jitaru, Zanfir, Pădureț, Sitaru, Ogică, Olaru, Ghiță, Aldea, Vîlcea, Răsdan, Mărgărit, Robu, Tîrnăcop, Predescu și Mirea. Butoi și Zamfirescu sunt accidentați și vor fi indisponibili pentru primele runde. Team manager este Marius Lăcătuș, iar Ștefan Iovan antrenor. De pregătirea portarilor se ocupă Gheorghe Nițu, iar preparator fizic este Bajko Ferenc.

În prima etapă, Steaua va juca pe 25 august, pe teren propriu, contra celor de la AS Carmen București 1937, grupare antrenată de fostul stoper de la Dinamo, Rapid, Steaua și FC Național, Adrian Matei. Obiectivele echipei sunt câștigarea Ligii a IV-a, promovarea în Liga a III-a și cucerirea fazei municipale a Cupei României.

 

Publicat: 21 08. 2018, 21:13
Actualizat: 21 08. 2018, 21:40