„Ei au dat gol cu spatele, noi cu capul!”

Chiar dacă au fost învinși, steliștii au fost lăudați pentru jocul bun pe care-l practică. Nu de patron, ci de adversar. Dan Petrescu consideră că Steaua va redeveni echipa puternică din trecut.

Schimbarea la față a Stelei de la numirea lui Bergodi antrenor nu a fost trecută cu vederea nici de Dan Petrescu, chiar dacă roș-albaștrii nu au mai practicat aseară un joc spectaculos și nici nu au câștigat. „Am văzut o echipă a Stelei schimbată în bine”, a declarat „Bursucul” la conferința de presă, care crede că elevii săi formează o echipă greu de învins. „Avem un program infernal, dar echipa noastră e vie, va fi foarte greu să ne bată cineva. Și cei de la Rapid au spus că au ratat foarte mult, dar fotbalul se joacă pe goluri. Ei au dat gol cu spatele, noi cu capul”, a conchis Petrescu, făcând aluzie la meciul din sezonul trecut când Steaua a marcat prin golul înscris de Kapetanos cu spatele.

"Steaua are jucători care pot face oricând diferența într-un meci",  Dan Petrescu, antrenor Urziceni

"În Ghencea se câștigă foarte rar, o dată la un an jumătate", Dan Petrescu, antrenor Urziceni

Petre Marin a fost căpitan

Accidentarea lui Sorin Ghionea a schimbat din nou căpitanul roș-albaștrilor. Dacă, pe vremea când Dorin Goian evolua în Ghencea, el era cel de-al doilea fotbalist în ierarhia celor care au dreptul să poarte banderola, odată cu plecarea sa la Palermo, „Jair” a devenit al doilea căpitan. Interesant e că Petre Marin nu a ținut să fie căpitanul echipei la începutul sezonului, când a fost întrebat despre acest lucru de către Bergodi.

 

Publicat: 17 08. 2009, 09:02
Actualizat: 17 08. 2009, 09:08