Egalul cu UTA, o tragedie pentru Dinamo! Iuliu Mureșan: „Suntem o echipă ghinionistă. Este o înfrângere”

Egalul cu UTA, o tragedie pentru Dinamo!
Vezi galeria foto - 4 poze

Mircea Rednic a revenit la Dinamo, iar primul său rezultat pe banca tehnică a „câinilor” a fost o remiză, scor 2-2, cu UTA Arad. În urma meciului, Iuliu Mureșan a declarat că privește egalul ca pe o înfrângere.

„Câinii” au deschis scorul și au mărit avantajul, dar arădenii au revenit de la scorul de 2-0, chiar dacă au jucat aproape o oră cu un om în plus.

Spre dezamăgirea jucătorilor și conducătorilor formației din „Ștefan cel Mare”, echipa antrenată de Laszlo Balint a egalat, iar partida s-a terminat cu scorul de 2-0.

Egalul cu UTA, o tragedie pentru Dinamo! Iuliu Mureșan: „Suntem o echipă ghinionistă. Este o înfrângere”

Marți, Iuliu Mureșan, directorul executiv al lui Dinamo, a declarat că în jocul echipei au existat aspecte pozitive, însă privește egalul cu UTA ca pe o „înfrângere”, având în vedere că dinamoviștii au nevoie mare de puncte.

Echipa din „Ștefan cel Mare” se află, în acest moment, pe locul 15 în clasament, cu 7 puncte.

„Urmează ca noi, jucătorii și Mircea Rednic să obținem în următorul meci, la Mediaș, o victorie. A fost un meci ce părea câștigat, deși eu niciodată nu mă gândesc că este un mei câștigat până nu pleacă jucătorii la vestiare. Am avut emoții pentru că ne-au egalat la ultimele faze. S-a întâmplat, printr-un lanț de greșeli am luat două goluri.

Încă suntem o echipă ghinionistă, dar prin multă muncă o să spargem acest ghinion, o să îl depășim, și vor veni și rezultate. Ăsta este efectul schimbării unui antrenor. Când cu un antrenor nu merge treaba și obții o serie de rezultate negative trebuie să faci o schimbare.

Și schimbarea cu Mircea Rednic e foarte bună, în două antrenamente  a refăcut cât a putut, și prin multe discuți individuale, a reușit să îi facă se concentreze doar pe meci, pe rezultat. Noi am avut niște ratări, am simțit acest egal ca pe o înfrângere”, a spus Iuliu Mureșan la ProX.

Publicat: 05 10. 2021, 21:38