Egal în noroi. Concordia – „U” Cluj 1-1. VIDEO rezumat

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 11 poze

Într-un meci extrem de important pentru evitarea retrogradării, Concordia Chiajna și „U” Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1

Oaspeții au început mai bine partida și au reușit să deschida repede scorul. În minutul 14, Lemnaru își păcălește din preluare adversarul direct, se întoarce și trage la colțul lung fără nicio șansă pentru Râmniceanu.

Gazdele au avut cea mai mare ocazie de a egala pe tabela de marcaj în finalul primei reprize, atunci când Leca a reluat din trei metri în transversala porții lui Niculescu deși aceasta era goală.

A doua repriză a fost una cu multe ocazii de poartă, Lemnaru ratând în câteva rânduri majorarea scorului, dovedindu-se ulterior că ratările au costat echipa sa cele trei puncte.

Gazdele au reușit să egaleze în cele din urmă prin Onduku, care a profitat de o deviere fericită în urma unui șut al lui Serediuc. În finalul partidei, jucătorii lui Ionuț Chirilă au fost aproape să câștige toate cele trei puncte, însă lovitura de cap a lui Bambara a fost respinsă în extremis de Niculescu. Până la urmă rezultatul s-a dovedeit unul echitabil, mai ales că au avut de înfruntat și un teren aproape impracticabil.

Înaintea partidei, gazdele au contestat dreptul de joc al lui Martac de la „U” Cluj, Comisiile FRF urmând să dea o soluție în acest caz după ce vor analiza cererea.

Echipele de start:

Concordia: Râmniceanu – Leca, Bambara, Dima, Melinte, Rosu, Onduku, Serediuc, Papasterianos, Purece, Wellington

Rezerve: Cobrea – Zaharia, Ispir, Coșereanu, Strătilă, Da Costa, Ioniță

U Cluj: Niculescu – Martac, Ninu, Abrudan, Tarnacop, Bucsa, Lungu, Kovacs, Boutadjine, Borza, Lemnaru

Rezerve: Niczuly – Szilagy, Rada. R. Menezes, Calcan, Takacs, Max Nicu


După două înfrângeri în fața Stelei, Concordia a reușit să plece cu un punct etapa trecută din deplasarea de la Corona Brașov, scor 2-2.

CLICK AICI pentru comentariul LIVE TEXT al partidei

În această după-amiază, de la ora 16:00 în direct la Dolce Sport, jucătorii lui Ionuț Chirilă vor juca pe teren propriu împotriva celor de la „U” Cluj, echipă care vine după surpriza produsă etapa trecută când a învins pe Astra, ocupanta locului doi în Liga 1, cu scorul de 1-0.

Gazdele ocupă locul 10 cu 26 de puncte, în timp ce jucătorii antrenați de Mihai Teja ocupă poziția a 16-a, una retrogradabilă la finalul sezonului.

„Stăm bine la moral, pentru că am câștigat meciul cu Astra și ne-a ajutat foarte mult această victorie. Trebuie să jucăm cel puțin la fel ca în meciul cu Astra pentru a obține puncte la Chiajna. M-aș bucura foarte mult să înscriu din nou, dar importante sunt cele trei puncte”, a spus Valentin Lemnaru pentru Dolce Sport.

Fazele VIDEO ale partidei Concordia Chiajna – „U” Cluj se văd pe www.prosport.ro, de la 16:00

 

Publicat: 08 03. 2014, 18:00
Actualizat: 08 03. 2014, 18:37