Edi Iordănescu, după cel mai spectaculos meci din play-off: „Nu am arătat maturitate și inteligență! E un punct cu care nu facem nimic”

Edi Iordănescu și-a criticat dur jucătorii pentru atitudinea pe care au arătat-o după ce au condus cu 3-1 în meciul cu ASA. Partida s-a terminat 3-3.

Pandurii – ASA Târgu Mureș a fost printre cele spectaculoase din acest sezon. Meciul s-a terminat 3-3, deși gorjenii au condus cu 3-1. Edi Iordănescu și-a criticat dur jucătorii pentru atitudinea pe care au avut-o după ce au condus cu 3-1 și spune că acest punct nu-l ajută cu nimic.

„Cred că după golul de 3-1 nu am demonstrat maturitate și inteligență, nici mentalitate. Nu este posibil să se întoarcă la polul opus un meci pe care l-ai controlat. A intervenit o relaxare incredibilă. Ce m-a deranjat este că am primit niște greșeli copilărești. Ne-am întâlnit cu patru ori cu ASA, de trei ori i-am învins. Nu am primit niciun gol, astăzi am recuperat. Normal că nu sunt mulțumit, e un punct cu care nu facem nimic”, a declarat Edi Iordănescu la DigiSport.

Publicat: 11 04. 2016, 22:47
Actualizat: 11 04. 2016, 22:48