Edi Iordănescu, declarația zilei despre jucătorii de la FCSB: „Nu le-am numărat cărțile citite, bine că citesc ziarele”

Echipele FCSB (echipament rosu-albastru) si Sepsi s-au intalnit intr-o partida disputata in Liga1 de fotbal, pe Arena Nationala din Bucuresti, luni, 23 august 2021. GEORGE FLUSTER / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Edi Iordănescu, antrenorul echipei FCSB, a susținut o conferință de presă premergătoare meciului cu Academica Clinceni și a oferit declarația zilei, făcând referire la numărul de cărți citite în rândul jucătorilor săi.

Meciul dintre FCSB și Academica Clinceni se va disputa sâmbătă, 25 septembrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională, în cadrul etapei a zecea din Liga 1.

Edi Iordănescu are cuvinte de laudă la adresa elevilor săi, chiar dacă nu știe câte cărți citite au aceștia, a spus antrenorul, mai în glumă, mai în serios.

Edi Iordănescu, declarația zilei despre jucătorii de la FCSB

Antrenorul lui FCSB a continuat serios și a explicat că fotbaliștii au toate condițiile propice pentru a face performanță în cadrul clubului finanțat de către Gigi Becali.

„Nu le-am numărat cărțile citite, bine că citesc ziarele, e mai ușor în online decât să le fluture prin vestiar. Sunt băieți inteligenți aici, îi cunosc foarte bine, nu se află întâmplător aici. Aici nu e vorba de inteligență, e vorba de mentalitate și de educație sportivă.

Jucătorii trebuie să înțeleagă că noi construim aici un mediu bun pentru performanță. Doar așa poate să apară performanța! Aici, joc de joc trebuie să fii la capacitate maximă”, a spus Edi Iordănescu, la conferința de presă

Edi Iordănescu, mesaj clar după ce Iulian Cristea ar fi intrat din nou în dizgrațiile lui Gigi Becali

Întrebat despre situația lui Iulian Cristea, jucător care ar fi intrat din nou în dizgrațiile patronului Gigi Becali, Edi Iordănescu a anunțat că acesta va fi, cu siguranță, în lotul pentru meciul cu Academica Clinceni.

„Eu vă rog să nu mă puneți să comentez ce apare în spațiul public. Nu cred că ăsta este rolul meu. V-am spus niște lucruri clare, am demonstrat că așa se va întâmpla cât timp voi fi aici.

Restul, cine a intrat în dizgratie, cine nu joacă, asta nu pot să comentez. Sunt lucruri care apar, dar nu îmi fac activitatea în funcție de ce apare în presă. Decizia este a mea și va fi tot timpul a mea, cât voi lucra aici. Cu siguranță! (n.r întrebat dacă Iulian Cristea va fi în lot cu Academica Clinceni)”, a spus Edi Iordănescu.

Publicat: 24 09. 2021, 14:19
Actualizat: 24 09. 2021, 14:22