„E posibil ca Știința să se desființeze!** Îmi pare rău de Craiova, pe mâna cui a intrat…”

Patronul Vasluiului a fost dezamăgit de decizia Comisiilor LPF
care i-au declarat liberi de contract pe Valerică Găman și Ștefan
Bărboianu.

Dumitru Dragomir i-a răspuns lui Porumboiu, care a pierdut câteva
procese la TAS, că toate cluburile din Liga I comentează doar
deciziile Comisiilor de la LPF, dar când TAS-ul dă un verdict
final, nimeni nu mai scoate o vorbă.

„Porumboiu poate să spună orice, fără să jignească. În
momentul acela va intra sub incidența Comisiilor. Eu militez pentru
dreptate, Comisiile să judece corect, oricum toate nemulțumirile
ajung la TAS, iar deciziile de acolo sunt nevoiți să le accepte.
Pot să greșească cei de la Ligă și Federație, dar cei de la TAS nu
o pot face.”
a spus Dragomir la Sport.ro

Șeful LPF a comentat și situația Universității Craiova, care ar
putea să se desființeze în cazul în care Mititelu nu va face rost
de bani.

„Știu că Mititelu a funcționat pe baza banilor obținuți de
la Pițurcă. Mi se rupe sufletul, dar nu am cum să îl ajut pe
Mititelu, e posibil ca echipa să se desființeze. Îmi pare rău de
Craiova pe mâna cui a intrat, l-am ajutat cu bani de la Ligă și pe
urmă cine mă înjura pe mine.”
a încheiat Dragomir.

Publicat: 11 03. 2011, 12:06
Actualizat: 11 03. 2011, 12:39