E oficial!** Vine alt lot!

„Mita de la Pitești” se transformă pe zi ce trece într-un adevărat „Calciopoli” românesc. Un patron de club, șeful CCA, doi arbitri și un observator sunt reținuții de până acum. Iar povestea nu se va opri aici, ne asigură chiar Direcția Națională Anticorupție!

„În această cauză, se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane” se arată într-un comunicat al DNA. Arbitri implicați în acest caz, mai sunt. O listă întreagă care apare în dosar și din care se pot desprinde niște nume, atât centrali, cât și asistenți, care să ajungă cât de curând în fața procurorilor: Sorin Caia, Lucian Dan, Dan Roșu, Florin Buzărnescu, Claudiu Tripa, Marius Martiș, Laurențiu Danșa, Ionică Serea, Daniel Demetrescu și Florin Stănescu. Numai că, din câte se pare, nu numai ei sunt vizați.

Prunea, Kassai și Grigorescu, vizați

Surse autorizate spun că ancheta se va muta spre persoane din FRF, pe lista DNA regăsindu-se Florin Prunea și Adalbert Kassai. Directorul de relații internaționale al FRF e vizat, relația sa „privilegiată” cu Penescu fiind demonstrată prin înregistrările telefonice în care îl asigura pe acesta că va vorbi cu arbitrii de la meciurile Argeșului.

DNA-ul pregătește și alte „surprize”, iar una din acestea ar putea veni chiar de la CCA, acolo unde lumea se înghesuie deja la demisii. Iar Nicolae Grigorescu, proaspătul demisionar din funcția de vicepreședinte al CCA, este și el pe lista celor pasibili de vizite la Pitești, alături de Dan Petrescu, membru CCA.

Gigi Becali a pus tunurile pe Prunea

Gigi Becali l-a comparat pe directorul de Relații Internaționale din cadrul FRF, Florin Prunea, cu un „comandant mafiot”. „El era ca un comandant mafiot. Dacă Prunea nu era responsabil cu arbitrii, atunci de ce a vorbit cu ei? Ce treabă avea el? Prunea m-a dat în judecată la ligă, la comisii, când am zis că el se băga la arbitri, eu știu mai multe, dar nu vreau să vorbesc. Dar eu știu sigur că suna și le spunea: «Băi, ai grijă ce faci, pentru că eu sunt cu Borcea aici, deci ai grijă cum aplici legea!»”, a explicat Becali. Patronul Stelei a mai precizat că Prunea este primul oficial al FRF care se află în vizorul DNA.

"Eu nu am de ce să fiu pe lista DNA. O spun la modul categoric că nu am fost implicat în nimic de genul ăsta!" – Nicolae Grigorescu, fost vicepreședinte CCA

"Sunt convins că s-au ascultat toate telefoanele. Al meu? Normal, al meu cred că e ascultat de cinci ani. Mă tem doar să nu ne pedepsească Dumnezeu. În rest, nu mă tem de nimic" – Dumitru Dragomir, președinte LPF

Publicat: 24 04. 2009, 08:39
Actualizat: 24 04. 2009, 08:50