„E la același nivel cu Vlad Chiricheș!” Plecarea fundașului la Spurs a adus „explozia” lui Gardoș! Cota lui a ajuns la un nou prag

Plecarea lui Vlad Chiricheș a fost văzută de cei mai mulți dintre oamenii de fotbal din România drept o oportunitate bună pentru ca Florin Gardoș să strălucească. Iar fundașul central de 25 de ani nu a ratat șansa ivită și s-a făcut remarcat. Evoluțiile constant bune s-au regăsit în cota sa de piață, aceasta crescând semnificativ în acest sezon.

Venit la Steaua în 2010, jucătorul descoperit de Olimpia Satu Mare a arătat încă de la început că are un potențial uriaș. Totuși, stagiunea precedentă a fost una mai degrabă modestă, în condițiile în care roș-albaștrii aveau un cuplu de fundași centrali de mare valoare: Chiricheș – Szukala. Dincolo de suma uriașă oferită de Spurs pentru transferul internaționalului de 23 de ani, oficialii campioanei au luat în calcul în decizia de a accepta oferta și ce ar însemna plecarea acestuia pentru echipă. Concluzia a fost clară: chiar dacă Gardoș nu are aceeași siguranță și aceeași personalitate în joc, îl poate suplini cu brio pe Chiricheș.

Iar pariul a fost unul câștigător, uriașul de 194 cm crescând de la meci la meci și devenind unul dintre punctele fixe, atât pentru Steaua, dar și pentru națională. Și-a perfecționat jocul de cap, a înțeles perfect că un fundaș trebuie să joace de fiecare dată simplu (conștient fiind de limitele tehnice pe care le are) și a comis foarte puține erori, fiind unul dintre cei mai constanți fotbaliști ai lui Reghecampf.

În acest context, era doar o chestiune de timp până când formațiile importante și-au îndreptat atenția asupra lui. Iar Gardoș poate face saltul la cel mai înalt nivel, dacă este să ne ghidăm după informațiile apărute în presa din Germania. Cu Hummels absent până la finalul sezonului și Subotic ieșit din circuit și el o perioadă lungă, Klopp caută variante. Iar fundașul Stelei este pe lista Borussiei Dortmund, care în iarnă ar putea demara negocierile cu partea română.

2 milioane de euro este în acest moment cota de piață a lui Gardoș, cu jumătate de milion mai mare decât la startul sezonului. Potrivit presei germane, cam aceasta ar fi și suma pe care Dortmund ar vrea să o ofere pentru el, mult sub pretențiile Stelei. Conducerea din Ghencea e convinsă că poate face o afacere similară ca în cazul lui Chiricheș, astfel că pentru un transfer imediat, ar dori aproximativ 4 milioane de euro. În condițiile în care va rămâne și în viitor la nivelul arătat în actuala stagiune, Gardoș ar putea valora mult mai mult, sunt convinși oficialii campioanei, care vor fi extrem de intransigenți în eventualele negocieri.

„Nu cred că se va simți lipsa lui Chiricheș, Gardoș este la același nivel, e unul dintre cei mai buni fundași ai Europei. Steaua va lua bani mulți pe el”
Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii

Publicat: 26 11. 2013, 11:18
Actualizat: 26 11. 2013, 11:50