După FCSB, CS U Craiova insistă pentru fotbalistul reinventat în Liga 1: „Ne-au contactat și s-au interesat de situația lui. Ne dorim să-l ținem, dar va fi foarte greu”

  • Albanezul Kamer Qaka rămâne unul dintre cei mai curtați jucători din Liga 1 în această iarnă.
  • Mijlocașul de 22 de ani al echipei CSM Poli Iași este dorit de mai multe cluburi din Portugalia, Italia și Spania, dar nu duce lipsă de oferte nici din România.

Talentatul jucător adus pe gratis de ieșeni a devenit o țintă pentru primele trei clasate din prima ligă, CFR Cluj, FCSB și CS U Craiova interesându-se până acum de jucătorul care a debutat în acest an la naționala Albaniei. Conform oficialilor din Copou, CS U Craiova este prima echipă care s-a interesat în 2018 de Qaka.

„Pentru Qaka nu am primit, deocamdată, o ofertă concretă, dar impresarul lui e în discuții cu mai multe echipe din Italia și Spania. De asemenea, echipa portugheză Braga și-a exprimat dorința de a-l transfera pe jucătorul nostru. Sunt și echipe din Liga 1 care ne-au contactat pentru a se interesa de Qaka, iar ultima e CS U Craiova. S-au interesat chiar în acest an de situația contractuală a lui Qaka. Noi ne dorim să-l ținem până în vară, dar va fi foarte greu, pentru că se interesează multe echipe de serviciile lui”, a declarat președintele Adrian Ambrosie.

În vârstă de 22 de ani, Kamer Qaka a venit la CSM Poli Iași în vară și a atras deja atenția mai multor echipe din străinătate în urma evoluțiilor constant bune în tricoul echipei din Copou. Pe lângă echipele italiene Benevento și Sampdoria, unde a fost propus chiar de către selecționerul Albaniei, italianul Christian Panucci, tânărul mijlocaș al lui CSM Poli Iași este dorit și de echipele spaniole de primă ligă Girona și Las Palmas.

 

Publicat: 05 01. 2018, 10:37
Actualizat: 05 01. 2018, 10:38