După Cristea, Steaua vrea un alt fost dinamovist! Mendy, în atenția campioanei

Steaua caută în continuare un atacant care să completeze lotul în vederea acestui sezon, după ce singurele variante pe care le are la dispoziție în acest moment Laurențiu Reghecampf sunt Stefan Nikolic și Federico Piovaccari. S-a vorbit despre Bokila, aflat în litigiu cu Petrolul, despre Hamza sau despre o altă „variantă internă”, însă atenția oficialilor roș-albaștrii este îndreptată și spre alte campionate.

Potrivit unor informații furnizate de jurnalistul francez Romain Welter, care locuiește în Kosovo și este extrem de bine informat în legătură cu fotbalul din Balcani, steliștii l-ar avea pe lista de posibile transferuri și pe Jean-Philippe Mendy, fost atacant la Dinamo și Petrolul. Vârful în vârstă de 26 de ani joacă în prezent la formația slovenă NK Maribor, pentru care a semnat în urmă cu o lună un contract valabil până în 2015.

Atacantul a plecat din România în 2008, după doi ani petrecuți la Dinamo și o scurtă aventură la Petrolul. Mendy s-a transferat apoi în Italia, la Real Spal (Serie C1), iar anul trecut a prins un angajament în prima ligă slovenă, la FC Koper. Nu a rupt gura târgului, reușind doar 3 goluri în 13 partide, dar NK Maribor a considerat că francezul are calități de care s-ar putea folosi. Și, într-adevăr, în numai 97 de minute jucate în acest sezon pentru noua sa formație, Mendy a reușit deja să înscrie de două ori și este unul dintre cei mai în formă fotbaliști ai startului de campionat din Slovenia.

A fost descoperit de Rednic

Jean-Philippe Mendy a fost adus în România în 2006 de Mircea Rednic, care abia o preluase pe Dinamo și avea ca misiune reclădirea echipei. În același sezon, „câinii” au luat titlul, dar francezul a avut un aport minor la această perfomanță. cel mai notabil gol al său rămâne cel de pe White Hart Lane, când  a redus din diferență în meciul pierdut de roș-albi în fața lui Tottenham în grupele Cupei UEFA (3-1).

250.000 de euro este cota actuală a lui Mendy (transfermarkt.de)

1,91 metri este înălțimea francezului


 

Publicat: 03 08. 2013, 13:33
Actualizat: 03 08. 2013, 15:52