Dumitru Dragomir tună, după ce a văzut condițiile din Liga 1: „Doar un club are grijă de jucători, pe restul îi doare la bască!”

Nicolae Constantin Musat si Razvan Constantin Oaida in zapada la meciul de fotbal dintre FC Arges si FCSB, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Nicolae Dobrin din Pitesti, marti 26 ianuarie 2021. © FOTO:George Ilinca/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 7 poze

Dumitru Dragomir (74 de ani), fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a vorbit despre terenurile înghețate pe care sunt obligați să joace fotbaliștii din Liga 1 în această perioadă.

În urma partidei dintre FC Argeș și FCSB, scor 0-0, în cadrul etapei cu numărul 19 din Liga 1, liderul s-a încurcat pe terenul de la Pitești, iar roș-albaștrii au declarat după meci că partida nu ar fi trebuit să se joace în aceste condiții.

Dumitru Dragomir a criticat situația terenurilor din Liga 1 și faptul că responsabilii nu au grijă de încălzirea acestora. Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal a lăudat un singur club: FC Viitorul.

Dumitru Dragomir, despre terenurile înghețate din Liga 1

Acesta a recunoscut că ar fi vrut să laude și clubul Universitatea Craiova, însă a fost dezamăgit de ceea ce a văzut la meciul cu Viitorul, scor 1-1, de pe Stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa cu numărul 18.

„Eu când am fost președinte la Ligă, am dat ordin ca toate terenurile să fie încălzite din drepturile de televizare.

Eu trag concluzia că un singur club sau maximum două fac acest lucru. Numai clubul lui Hagi, care are grijă de jucători, pe restul îi doare la bască. Al doilea, voiam să spun Craiova, dar au jucat cu terenul înghețat, așa că nu îi mai laud”, a spus Dumitru Dragomir, pentru GSP.

„Un meci foarte greu pe un teren pe care nu poți să paseze deloc, nu există nicio scuză pentru noi. Doar în Liga 1 am mai văzut stadioane așa, dar trebuie să câștigăm, nu avem ce face. Suntem o echipă care pasăm mult, care avem posesie, jucăm ofensiv, dar trebuie să ne adaptăm la teren” – Andrei Miron, după FC Argeș – FCSB 0-0

Publicat: 27 01. 2021, 10:06
Actualizat: 27 01. 2021, 10:08