Dulca i-a pus gând rău lui Hizo** „Vreau să-mi înving profesorul! Avem șanse la locul 6!”

Cristi Dulca, fostul secund al lui Viorel Moldovan și Viorel Hizo la FC Vaslui, a fost numit de conducerea clubului antrenor principal al grupării finanțate de Adrian Porumboiu.

Desemnat inițial antrenor interimar, Dulca a preluat toate prerogativele de tehnician principal al formației vasluiene. Adus în vară de Viorel Hizo ca secund pe banca tehnică a Vasluiului, unde a continuat și în mandatul lui Moldovan, Dulca spune acum că este gata să-și "învingă profesorul".

 "Rapid a fost pentru mine o rampă de lansare în cariera de fotbalist și am realizat multe. L-am avut antrenor și pe domnul Hizo și port un respect deosebit pentru dumnealui. Dar, sincer să vă spun, îmi doresc să-mi înving profesorul. Sunt conștient că vom avea un meci foarte greu, care face cât un campionat. De ce să nu sperăm la locul VI dacă încă mai avem șanse? Vasluiul a demonstrat că are capacitate și că se poate. Am încredere în jucători și vrem să demonstrăm că meciul cu Buzău a fost un accident", a declarat Cristi Dulca.

Publicat: 29 05. 2009, 19:47
Actualizat: 29 05. 2009, 19:49