Duckadam, șocat de ce a văzut la Dinamo – FCSB: „Am fost surprins de asta!” Anunță vremuri grele pentru „câini” + Vorbește despre relația cu Gigi Becali

FCSB și-a umilit marea rivală Dinamo, într-un meci în care roș-albaștrii au avut o listă interminabilă de accidentați și suspendați, dar și foarte mulți tineri pe teren și pe banca de rezerve. Plecat de la FCSB, Helmut Duckadam spune că jocul lui Dinamo l-a impresionat negativ.

Dinamo – FCSB 0-3 în semifinalele Cupei României, iar echipa lui Bogdan Vintilă este ca și calificată în ultimul act, acolo unde va întâlni cel mai probabil Sepsi Sfântu Gheorge.

Duckadam a vorbit despre meciul de joi. Fostul președinte de imagine al FCSB spune că a fost impresionat neplăcut de jocul lui Dinamo. Duckadam anunță vremuri grele pentru clubul condus de Ionuț Negoiță:

„Eu am fost surprins de jocul foarte slab al lui Dinamo şi cred că vor avea probleme mari în continuare, deoarece sunt în zona retrogradării şi cu jocul pe care l-au arătat, cel puţin ultimele două, vor avea probleme deosebite.

Să vedem ce se va întâmpla şi în următoarele jocuri, cu echipe mai puternice, cum va fi Craiova, cum va fi Astra, să vedem cum se vor descurca cu CFR aceşti jucători tineri.

Suntem practic calificaţi în finală Cupei României, într-o finală FCSB – Sepsi. E şansa de a câştiga, după mulţi ani, un trofeu. Cât priveşte aceşti tineri, sunt foarte talentaţi. Au avut o şansă, că nu s-a jucat cu spectatori, pentru că vă daţi seama ce era pe stadionul Dinamo, ce presiune era pe aceşti băieţi.

Aşa că au jucat mai relaxat. Vom vedea în continuare ce se va întâmpla pentru că deocamdată FCSB este obligată să îi folosească având atâţia jucători accidentaţi”, a spus Duckadam pentru Mediafax.

Duckadam a vorbit și despre relația cu Gigi Becali, despre care spune că îi va rămâne recunoscător. Eroul de la Sevilla, care crede că a reprezentat cu cinste FCSB în meciurile internaționale, spune acum că nu mai are nicio legătură cu FCSB:

„Eu nu prea am mai avut relație în ultima perioadă. Îi mulțumesc domnului Becali, pentru că dânsul m-a ajutat de-a lungul anilor foarte mult, pe mine și pe familia mea. Îi rămân recunoscător, dar cu FCSB nu mai am nicio legătură”, a încheiat Helmut Duckadam.

O veste bună pentru „câini” ar putea veni din partea spaniolilor. Aceștia au virat restul sumei promise în negocierile cu Ionuț Negoiță și au activat și o scrisoare de garanție de 9 milioane de euro.

Dinamo a ajuns între timp pe ultimul loc al Ligii 1, iar Mircea Rednic nu a uitat să trimită săgeți spre Ionuț Negoiță.

Publicat: 27 06. 2020, 21:14
Actualizat: 27 06. 2020, 21:27