DRAGOSTE cu dobândă**

Dinamo și Ianis Zicu au fost aproape de o nouă despărțire în această pauză competițională. Rămânerea talentatului mijlocaș i-a costat pe „câini” destul de mult. Pentru că n-a mai fost vorba doar despre atașament față de culori.

Machidonul s-a aflat la un pas de a merge la Urziceni, însă până la urmă Cristi Borcea a reușit să-l țină în loc pe atacant. Culmea, și pe un contract înjumătățit, adică 200.000 de euro pe sezon, noua înțelegere fiind valabilă pe o perioadă de trei ani. Dar cum i-a ieșit președintelui executiv această afacere? Foarte simplu. Pentru că dealul a fost rentabil pentru ambele părți din punct de vedere financiar. Pentru a accepta să rămână în „Groapă” pe o remunerație de 200.000 de euro, Zicu a cerut ca vechea sa înțelegere cu clubul, care mai era valabilă pentru un sezon, să fie onorată până la ultimul cent. Mai precis, 450.000 de euro, sumă pe care fostul fotbalist de la Inter Milano și Parma a și primit-o. În aceste condiții, se poate spune că Zicu a primit bani la semnătură, un mai vechi obicei al conducerii din „Ștefan cel Mare”, care nu a dispărut nici în vremuri de criză.

Miranda spre Argentina

Argentinianul Osvaldo Miranda are șanse mari să părăsească pe Dinamo, în ciuda faptului că în acest week-end începe noul sezon de Liga I. După ce a fost unul din numele vehiculate pentru un transfer la Astra, vârful de atac ar putea ajunge în cele din urmă în Argentina sau Belgia, existînd deja discuții avansate în acest sens.

Bonetti, spion în Ghencea

Tehnicianul dinamovist, Dario Bonetti, va fi prezent azi în tribunele stadionului Ghencea, la meciul pe care roș-albaștrii îl vor disputa cu scoțienii de la Motherwell. Italianul dorește să culeagă cât mai multe informații despre marea rivală a echipei pe care o antrenează, Dinamo urmând să dea piept cu trupa lui Bergodi, în etapa a cincea a campionatului.

26 de goluri a marcat Ianis Zicu în cariera sa pentru Dinamo în meciurile din campionat

5
selecții are la naționala României Ianis Zicu, două ca dinamovist și trei ca rapidist

 

Publicat: 30 07. 2009, 10:48
Actualizat: 30 07. 2009, 10:49