Dragomir prevede un an dramatic pentru Liga 1: „Va fi fără precedent! Mai mult de șapte echipe nu vor rezista!

Dumitru Dragomir e convins că vin vremuri extrem de grele pentru fotbalul românesc. Șeful LPF spune că cel puțin jumătate dintre echipele înscrise în acest sezon al Ligii 1 sunt în pericol să se desființeze și se așteaptă ca acestea să intre în insolvență până la finalul campionatului.

Deși a militat pentru un sezon cu 18 echipe, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal consideră că doar „șase, șapte” echipe din prima ligă pot face față crizei financiare, în timp ce restul formațiilor vor fi „sufocate” de noul cod fiscal.

În 6-7 etape vor începe marile probleme financiare ale acestui campionat. Vine o criză financiară fără precedent. Nici pe timpul lui Gheorghiu Dej nu era așa. Mi-e frică nu să se retragă, ci că o să se desființeze. Mai mult de șase, șapte nu rezistă. O să intre în insolvență majoritatea, dar așa rezistă vreo 2 ani.

Jumătate din echipele din campionat sunt în pericol să se desființeze. Fotbalul a beneficiat de convențiile civile și asta lăsa o echipă să plutească. În noul cod fiscal vin și te iau cu datoriile din urmă. Au distrus cluburile, toate au datorii acum. Noul cod fiscal omoară sportul. Nu mai există nicio facilitate pentru sport. Și vin acum retroactiv și cer banii de la cluburi”, a declarat Dumitru Dragomir, conform www.digisport.ro.

 


 

Publicat: 20 07. 2013, 20:29
Actualizat: 20 07. 2013, 20:30