Dragomir lasă de înțeles că Iași și Chiajna au șanse de a continua în Liga I: „Atingem numărul de meciuri din contractul TV”

Situația în ceea ce privește formatul Ligii I pentru sezonul 2013-2014 este încă neclară, cu o lună înaintea startului de campionat. Cu două echipe retrogradate din cauza neîntrunirii condițiilor de licențiere, Rapid și Universitatea Cluj, cea mai importantă întrecere internă numără în prezent doar 16 formații. Regulamentul în vigoare prevede însă ca Liga I să aibă în continuare 18 grupări în componență, iar Dumitru Dragomir asta și vrea să se întâmple. În ciuda opoziției lui Mircea Sandu, șeful de la LPF lasă de înțeles că va găsi o soluție pentru completarea spațiilor libere, astfel încât să nu fie afectate nici interesele consorțiului RCS-RDS, care avea prevăzut în contract un număr bine definit de meciuri pe care să le transmită anual.

„Nu se pune problema unei renegocieri a contractului cu firma care televizează partidele. Avem și noi avocați și vom face așa cum spun ei. Nu se pune problema ca RCS-RDS să ne dea mai puțini bani decât am negociat, pentru că, potrivit contractului, deținătorul de drepturi TV nu are treabă cu câte echipe sunt în prima ligă, ci cu numărul de meciuri. Și dacă vor fi 16, nu va fi nicio problemă. O să atingem cifra de meciuri scrisă în contract prin play-off și play-out. Vom respecta întocmai ce am scris și am negociat”, a declarat Dragomir pentru Ring.

CSMS Iași și Concordia Chiajna continuă în Liga I?
Florin Prunea, președintele lui CSMS Iași, a mărturisit pentru aceeași sursă că se așteaptă ca echipa lui să profite de contextul actual, alături de Concordia Chiajna, chiar dacă la finalul ediției 20122013 ambele au retrogradat din Liga I pe cale sportivă: „Totul va fi așa cum scrie la regulament. Chiar dacă pe criterii sportive au retrogradat, Iașiul și Chiajna trebuie să joace tot în primul eșalon pentru că regulamentul prevede ca Liga I să aibă 18 echipe și în sezonul următor. Deci, cele două echipe vor completa numărul de la 16 la 18. Este și acel contract cu RCS-RDS care stipulează să fie un anumit număr de meciuri și eu cred că așa se va proceda”.

Mircea Sandu se opune
În ciuda faptului că Dumitru Dragomir de arată destul de deschis în privința posibilității ca CSMS Iași și Chiajna să rezolve problema numărului de participante în ediția viitoare a Ligii I, președintele FRF nu vrea să vadă la startul campionatului cele două echipe retrogradate pe criterii sportive. Sandu a fost extrem de clar într-o conferință ținută zilele trecute: „Este vorba despre un interes al cuiva. Cele două nume despre care s-a vorbit nu au obținut acest drept din punct de vedere sportiv. Mai departe, pot obține și 7 licențe, nu doar una, și tot nu pot juca în Liga I”.

Publicat: 14 06. 2013, 10:19
Actualizat: 14 06. 2013, 10:20