Dovada că Alexandrion a vrut să schimbe numele lui „U” Cluj

Așa cum Prosport a anunțat încă de acum o lună, colaborarea dintre Universitatea Cluj și Alexandrion Group s-a întrerupt în momentul în care societatea cu capital grecesc a dorit ca numele companiei să se regăsească în denumirea echipei, în schimbul unei sponsorizări de 100.000 de euro anual, lucru neacceptat de oficialii echipei ardelene.

Site-ul Universității a postat astăzi și dovada că Alexandrion a cerut acest lucru.

„Negocierile dintre oficialii „U” Cluj și conducerea Alexandrion Group s-au întins pe durata a câteva săptămâni și au fost întrerupte în momentul în care s-a solicitat schimbarea denumirii clubului. Alexandrion Group a condiționat implicarea ca sponsor prin modificarea numelui în „U Cluj Alexandrion”, lucru inacceptabil. U Cluj este o echipă cu o istorie de 95 de ani și o tradiție pe măsură. Identitatea acestui club nu poate fi nici clonată și nici modificată”, scrie în comunicatul oferit de Universitatea.

Publicat: 13 08. 2014, 08:45
Actualizat: 13 08. 2014, 12:13