Dorinel: „Vreau un stadion plin ca să învingem Steaua!”

„Nici nu-mi închipuiam să jucăm fără publicul de care avem atâta nevoie. Îmi doresc ca duminică să avem stadionul plin și să învingem Steaua”, a declarat ieri antrenorul Dorinel Munteanu, convins parcă de faptul că Oțelul este, astfel, mai aproape de cele trei puncte.

„Este posibil să avem mulți, foarte mulți fani ai Stelei pe stadion, dar măcar o vor face contra-cost. Chiar și așa, nu ne mai doream să jucăm fără public, era o atmosferă groaznică”, a ținut să completeze și Marius Stan, care se așteaptă la o mobilizare fără precedent din partea jucătorilor săi.

Fără prime speciale pentru „oțelari” 

„N-au prime speciale, pentru că este vorba numai despre trei puncte. Vor încasa cât au câștigat și după victoria cu Internațional Curtea de Argeș”, a mai spus șeful grupării locale de Liga I.

După întâlnirea cu Steaua București, Oțelul va avea de înfruntat și ultima campioană a României. Și tot la Galați. Vineri după-amiază, de la ora 17.30, roș-alb-albaștrii lui Dorinel Munteanu vor juca împotriva Unirii Urziceni. Meciul face parte din etapa a 5-a a Ligii I. „Este o serie foarte grea. După Cluj și Steaua, vine Unirea Urziceni, apoi mergem la Dinamo București. Vom avea mult de tras, dar sunt convins că vom putea obține puncte din aceste partide foarte dificile”, a afirmat Munteanu.

Șeful jandarmilor,  supărat foc

Vineri dimineață, imediat după ora 10.00, mai-marele jandarmilor gălățeni, colonelul Mircea Olaru, a descins pe „Oțelul”, s-a certat preț de câteva minute cu comandamentul clubului care aștepta cu emoție marele OK și a vizitat atent punctele care până mai ieri reprezentau veriga slabă a bazei sportive de lângă Spitalul de Copii. Colonelul Olaru era deja convins că lucrurile sunt în ordine, dar era vizibil deranjat de afirmațiile lui Marius Stan că jandarmii se lamentează ca să aibă week-end-urile libere, numai bune pentru pescuit și vânătoare. „Am inspectat arena, mai sunt unele lucruri de pus la punct, dar vom trimite o adresă la Liga Profesionistă de Fotbal cu propunerea ca jocul de duminică să se desfășoare în condiții normale”, a conchis Olaru.

 

Publicat: 22 08. 2009, 20:33
Actualizat: 22 08. 2009, 20:34