Dorinel:** „Venim după înfrângerea din Ghencea, dar sper într-un rezultat pozitiv la Urziceni!”

Antrenorul echipei Oțelul Galați, Dorinel Munteanu, a declarat,
marți, că speră într-un rezultat pozitiv în meciul cu Unirea
Urziceni, deși știe că va fi o partidă dificilă, deoarece formația
sa va juca pe terenul campioanei en-titre.

„Ne așteaptă un meci foarte greu, dar eu sper într-un
rezultat pozitiv. Venim după o înfrângere în Ghencea, acolo unde am
arătat și lucruri bune, dar și mai puțin bune. Dacă vom elimina
greșelile putem spera să ne întoarcem neînvinși de la Urziceni.
Le-am spus băieților că le-am apreciat efortul din meciul de etapa
trecută, cu Steaua, dar le-am precizat că doar rezultatele
contează, că vreau mai mult de la ei. Nu sunt mulțumit de
finalizare și am muncit mult la antrenamente pentru a fi mai
eficienți, sper să avem mai multă concentrare în fața
porții”
, a declarat Dorinel Munteanu.

Tehnicianul a adăugat că Unirea Urziceni nu a pierdut prin
plecarea antrenorului Dan Petrescu, jocul acestei formații fiind în
continuare bun. „Echipa arată bine, joacă mai în viteză, un
fotbal mai deschis, cu o forță ofensivă crescută, dar eu sper să nu
câștige tocmai cu noi pentru prima dată în acest retur”
, a
menționat Dorinel Munteanu.

Tehnicianul Oțelului nu se va putea baza la meciul de la
Urziceni pe Silviu Ilie, suspendat din cauza cumulului de cartonașe
galbene. Sălăgeanu a suferit o contuzie la genunchi, dar Munteanu
speră ca acesta să fie refăcut până la ora meciului.

Pe de altă parte, directorul general al clubului Oțelul Galați,
Marius Stan, a precizat, marți, că gruparea gălățeană a renunțat la
memoriul formulat la FRF privind cazul lui Bogdan Stancu, care nu
s-a prezentat la echipa națională Under 23 pentru un amical cu o
reprezentativă a Italiei.

„Ne-am dat seama că era inutil. Unii mai fraieri și-au
trimis jucătorii la lot, alții și i-au odihnit. Am renunțat și
pentru că, până la urmă, este o problemă de moralitate. Culmea a
făcut ca acest jucător să marcheze unicul gol al meciului (n.r. –
Steaua – Oțelul, scor 1-0, în etapa a XXI-a a Ligii I). El nu ar fi
înscris dacă era la infirmerie”
, a spus Stan.

Oțelul a avut doi fotbaliști convocați la naționala under 23,
Sârghi și Antal.

Formația Oțelul va întâlni în deplasare pe Unirea Urziceni, joi,
de la ora 18.30, în cadrul etapei a XXII-a a Ligii I.

Publicat: 16 03. 2010, 17:13
Actualizat: 16 03. 2010, 17:14