Dorinel rupe tăcerea!** Surpriză: chiar ‘Neamțul’ ar putea debloca situația de la Dinamo! Cum a fost convins să semneze cu Mordovia și mesajul pentru „câini”

Dorinel Munteanu, fostul antrenor al „câinilor”, consideră că tocmai conducătorii pot readuce echipa în vârful clasamentului.

Dorinel Munteanu se gândește să propună la Mordovia Saransk și câțiva jucători de la Dinamo.

Dinamo și-a schimbat antrenorul cu puține zile înaintea noului an când Cornel Țălnar i-a luat locul lui Dorinel Munteanu. Totuși, Munti, omul care a plecat la Mordovia Saransk după numai 42 de zile petrecute în „Ștefan cel Mare”, crede cu tărie că foștii săi jucători vor reveni în top. „Sunt convins că Dinamo va termina în zona cupelor europene, pe locurile 3-4. Personalitatea celor care conduc clubul va fi decisivă, veți vedea. Eu chiar vreau să le mulțumesc oficialilor pentru că au înțeles că oferta din Rusia este o șansă foarte mare pentru mine”, a spus Dorinel pentru ProSport.

În același timp, „Neamțul” se gândește și la câteva nume din lotul antrenat în prezent de Cornel Țălnar, dar vrea să facă un inventar al lotului de care dispune: „Nu am stat prea mult timp la Dinamo, dar am remarcat câțiva jucători în mod deosebit. Ar putea fi interesanți pentru viitor, dar întâi vreau să văd pe ce mă bazez la Mordovia„.

Vorbele lui Munteanu întăresc relația bună pe care el a avut-o cu jucătorii, mai ales că plecarea sa a avut ca origine și întârzierile salariale față de aceștia: „Nu vreau să vorbesc despre asta, este de domeniul trecutului. Cert este că pe mine întotdeauna m-a interesat binele jucătorilor pe care-i antrenez„.

Mordovia, un proiect inedit
Dorinel Munteanu se pregătește pentru cea mai dificilă aventură din cariera sa de antrenor, după ce a semnat cu ocupanta ultimului loc din prima ligă rusă, Mordovia Saransk. O misiune dificilă pentru „Neamț”, care preia o echipă nou-promovată, la debutul ei pe prima scenă a fotbalului rus, cu doar 9 puncte în primele 19 etape. La doar șapte însă de Krilia Sovetov Samara, care ocupă locul 14, ce asigură disputarea barajului pentru supraviețuire în fața unei echipe din liga secundă.

Reprezentantă a orașului Saransk, capitalei republicii Mordovia, cu circa 300.000 de locuitori, noua echipă a lui Munteanu nu impresionează prin tradiție (a jucat în liga a treia rusă până în 2010) sau prin valoarea lotului (13,3 milioane, a doua cea mai mică din prima ligă), ci prin proiectele de viitor. Conform agenției R-Sport, la Saransk se va construi un stadion de 44.000 de locuri, o replică a celebrului „Allianz Arena” din Munchen, care va găzdui meciuri la Cupa Mondială din 2018. „Nu am visat niciodată că vom putea organiza o asemenea competiție, va fi ceva inedit și o amintire superbă pentru oamenii de aici. Nu avem tradiție în fotbal, însă încercăm să construim o echipă frumoasă”, a spus unul dintre șefii Mordoviei pentru sursa citată.

„Rușii mi-au prezentat un proiect foarte interesant și serios. Mai multe nu știu despre Mordovia. Pe 10 am reunirea și sper să fac lucruri cât mai bune acolo”, Dorinel Munteanu, antrenor Mordovia Saransk.

– Distanța care desparte Bucureștiul de capitala Republicii Mordovia, Saransk, este de 2.175 kilometri.

– În timpul Uniunii Sovietice, una dintre cele mai importante baze militare se afla lângă Saransk și funcționa ca un mini-oraș închis.

– Instrumentul muzical tradițional care este folosit doar în Republica Mordovia este puvama și se aseamănă cu un cimpoi.

– Primul transfer pentru Munteanu ar putea fi turcul de origine braziliană Mert Nobre, pe care șefii Mordoviei vor plăti 2,5 milioane de euro echipei turce Mersin Idmanyurdu. Nobre (32 de ani), care a mai trecut în carieră pe la Fenerbahce și Beșiktaș, a marcat 9 goluri în 16 meciuri pentru Mersin.
 

Publicat: 02 01. 2013, 21:56
Actualizat: 02 01. 2013, 22:06