Dolha tot nu a dat cu pixul!** Portarul nu a ajuns la un punct comun cu șefii clubului

Ema Dolha a apărat poarta lui Dinamo în derby-ul cu Rapid (0-0),
însă nici până acum portarul nu a semnat prelungirea contractului,
scadent în luna iunie. Ultima negociere a avut loc chiar înaintea
meciului din Giulești, dar părțile nu s-au înțeles asupra duratei
viitorului contract.

Dolha și-a recâștigat postul de titular în poarta lui Dinamo. În
Giulești a apărat tot meciul și nu a primit gol, dar situația sa
contractuală rămâne în continuare în ceață.

Asta pentru că goalkeeperul nu a semnat prelungirea contractului,
iar înțelegerea sa cu Dinamo va expira în iunie. Ultima rundă de
negocieri a avut loc înaintea jocului din Giulești, dar actele au
rămas fără semnătura portarului. Goalkeeperul în vârstă de 31 de
ani își dorește o nouă înțelegere valabilă pe trei ani, lucru
neagreat de conducere, șefii dorind să-i prelungească șederea în
„Groapă” cu cel mult un sezon și jumătate. În plus, se pare că este
vorba și despre achitarea restanțelor financiare, Ema având de luat
salarii chiar din lunile anului trecut.

În acest moment, în afara lui Dolha, Andone mai are variantele
Bălgrădean și Naumovski, în timp ce Curcă a fost împrumutat până la
vară la Urziceni.

130 de mii de
euro
este salariul lui Dolha la Dinamo, asta
după ce înțelegerea a fost diminuată de la 180.000 de euro

Publicat: 16 03. 2011, 01:14
Actualizat: 16 03. 2011, 01:46