Dolha, recordmenul salariilor restante: 5 luni întârziere!

Meciul cu Steaua l-a readus în prim-plan pe Emilian Dolha.
Portarul a fost unul dintre cei mai buni dinamoviști în „Derby de
România”, salvându-și echipa în cel puțin două situații critice, la
loviturile de cap ale lui Bogdan Stancu și Bonfim. În spatele
revirimentului nu stă însă deloc o poveste optimistă.
Dimpotrivă!

Renașterea lui Ema vine după o perioadă neagră și lungă. Totul a
început în returul sezonului trecut, atunci când dinamovistul s-a
accidentat la Urziceni. A fost supus unei operații la umăr, însă
recuperarea a fost foarte grea din pricina unor complicații. A
urmat o perioadă în care doctorii nu știau ce se întâmplă cu umărul
portarului, iar psihicul jucătorului era la pământ. În plus, se
părea că și clubul și-a luat mâna de pe el.

Banii pe
tratamente, recuperați greu

Tratamente plătite din propriul buzunar, bani recuperați cu greu,
asta în timp ce lunile treceau, iar fotbalistul strângea salarii
restante din partea conducerii. Până s-a ajuns la șase luni! Chiar
și așa, Dolha a crezut în el și nu a mers să-și depună memoriu
pentru a deveni liber de contract.

A primit
salariul doar pe o lună și jumătate

Înaintea derby-ului cu Steaua, Dolha și-a reamintit codul PIN al
cardului primit de la club. I-a fost virată o parte din datorie,
însă prea puțin. Mai precis o lună și jumătate, astfel că acum mai
are de luat bani pe aproape cinci luni.

În iarnă, Ema va intra în ultimele luni de contract și poate
negocia cu orice club care-l dorește. Șefii așteaptă ultimele etape
pentru a-i face o ofertă. „Ema trebuie să rămână constant, asta e
problema lui. Dacă va apăra la fel până la sfârșit, cu siguranță o
să-i prelungim contractul”, a spus ieri unul dintre șefi. Rămâne de
văzut dacă și Dolha va dori să mai continue.

„Avem nevoie de continuitate. A fost Naumovski în
poartă, a fost și Curcă, dar acum s-a impus Dolha. Un pic de
continuitate și asta e”
, Ioan Andone, antrenor
Dinamo

4 goluri a încasat
Emilian Dolha de la revenirea ca titular la Dinamo, în meciurile cu
Steaua, Oțelul, Unirea și Ceahlăul

120 de mii de euro
pe sezon este salariul lui Dolha

Publicat: 21 10. 2010, 02:27
Actualizat: 21 10. 2010, 02:28