Doi „rupți” în 16 minute!** Tactica lui Bonetti, dată peste cap încă din start

Edgar Alvarez (32 de ani) a suferit o accidentare similară și în luna august, la Chiajna

Decisiv în derby-ul cu Rapid, când a contribuit la marcarea golului egalizator, și în optimile cu Pandurii când i-a pasat decisiv lui Alexe, Alvarez era omul de la care Bonetti aștepta multe și aseară. Din păcate pentru tehnicianul italian, în urma unui sprint din minutul 10, mijlocașul și-a pus imediat mâna pe coapsă, schimonosit de durere. Era clar vorba despre o leziune musculară serioasă. Culmea, în același loc unde a avut probleme și în urmă cu trei luni, pe terenul Concordiei (0-0). Atunci, hondurianul debuta în Liga I, dar la un sprint, în minutul 15, a simțit o durere puternică și a fost înlocuit cu Galchev după alte patru minute.

A urmat o perioadă de recuperare în Italia, care s-a întins timp de o lună și jumătate, chiar dacă Alvarez era așteptat mai devreme înapoi în țară. Totul părea că s-a rezolvat până la urmă, mai ales că jucătorul a avut și evoluții destul de bune, dar cu Ceahlăul (0-0), problemele au reapărut. Atunci, Alvarez a jucat în ultimul sfert de oră accidentat, pentru că Bonetti nu mai avea nicio schimbare. Inevitabilul s-a produs însă ieri, când fostul jucător al lui Palermo a fost nevoit să-i lase locul pe teren lui Curtean, în minutul 14, tot din cauza problemelor musculare.

Pulhac, scos în minutul 16

Înlocuirea lui Alvarez nu a fost singura bătaie de cap pe care a avut-o Bonetti. Antrenorul a fost obligat să facă și a doua schimbare, în minutul 16, după ce Pulhac nu a mai putut continua în urma unui contact dur pe care l-a avut cu Rusescu, în minutul 7. Fundașul stânga s-a lovit la șold în urma unei faze în care ambii jucători au intrat prin alunecare, cu intenția de a ajunge la minge.


15.000 de euro este salariul lunar al lui Pulhac la Dinamo, cel mai mare dintre toți „câinii”

12.000 de euro câștigă pe lună Alvarez la clubul din „Ștefan cel Mare”

2 pase de gol a reușit Alvarez în cele cinci meciuri jucate pentru Dinamo, în Liga I și Cupa României


 

Publicat: 05 11. 2012, 09:19
Actualizat: 05 11. 2012, 09:46