Doar în România: „CFR” s-a transformat în „CRF”. Au încercat clujenii să se „ascundă” de jucătorii la care au datorii? O „mică” scăpare în dosarul pentru cererea insolvenței

CFR Cluj a depus pe 29 ianuarie 2015, la Tribunalul Cluj, cererea de intrare în insolvență a clubului. Dacă dai o căutare pe portalul Ministerului Justiției folosind bineînțeles denumirea echipei care se află pe locul 2 în Liga I, ar trebui să găsești destul de repede numărul Dosarului și câteva informații despre acesta. Ei bine, pe portal nu apare nimic în acest sens, deoarece cererea de insolvență a fost înregistrată pe numele Fotbal Club CRF 1907 Cluj! Deci CRF, în loc de CFR! Iar cei care ar putea fi afectați de intrarea clubului în insolvență sunt convinși că nu a fost o eroare întâmplătoare, intenția fiind, în opinia lor, ca acest dosar să nu poată fi găsit și pentru a merge „pe șest” cu declanșarea insolvenței!

Ce înseamnă declanșarea insolvenței? Faptul că jucătorii care au deja decizii definitive pentru restanțele financiare – Maftei (foto), Liviu Ganea, Sepsi, Voiculeț și Hora – nu își vor primi banii nici acum (e vorba în total de aproximativ 300.000 de euro), după două termene date de Comisia de Disciplină a FRF, și că fosta campioană scapă de penalizarea de 24 de puncte!

La Cluj, totul merge la foc automat. Cererea de intrare în insolvență a fost depusă pe 29 ianuarie, iar mâine Tribunalul se va pronunța în acest sens. Iar decizia va fi, după toate probabilitățile, favorabilă clubului CFR, adică cererea va fi aprobată. Dacă se va întâmpla acest lucru, jucătorii enumerați mai sus trebuie să se înscrie la masa credală, să aștepte aprobarea planului de reorganizare, adică alte câteva luni de așteptare!

Din informațiile ProSport, CFR Cluj nici nu a trimis factură către LPF pentru plata ultimei tranșe din drepturile tv, tocmai pentru că așteaptă declanșarea insolvenței. Dacă banii ar fi intrat în conturile clubului până azi, așa cum s-a întâmplat la celelalte cluburi din Liga I, cei de la CFR erau obligați să facă plățile către jucătorii în cauză. De mâine, așteptata declanșare a insolvenței îi scapă din nou de plata datoriilor!

Publicat: 02 02. 2015, 21:47
Actualizat: 03 02. 2015, 12:11