DISPONIBILIZĂ‚RI LA DINAMO!** Vezi lista cu fotbaliștii care vor părăsi echipa în pauza de iarnă

Șefii lui Dinamo, și Ioan Andone au întocmit lista raportului
calitate-preț din actualul lot, iar concluziile nu sunt
încurajatoare pentru anumiți jucători. În pauza de iarnă nu mai
puțin de opt fotbaliști vor fi puși pe lista de transferuri. Miza
este una simplă în contextul actualei crize financiare prin care
trece clubul: salariile mari ale jucătorilor!

Pe lângă aspectul financiar, șefii consideră că evoluțiile
fotbaliștilor nu reflectă zerourile din contract. În urma
discuțiilor dintre acționari și Ioan Andone s-a întocmit și o
listă. Una care îl are în fruntea ei pe portarul Naumovski. Nu
neapărat salariul ar fi fost motivul disponibilizării, ci faptul că
nu a reușit să se impună în fața lui Dolha. Macedoneanul va fi
urmat de trei fotbaliști din apărare, fiecare fiind transferat în
această vară, la fel ca și goalkeeperul.

1,1
milioane de euro numai din salarii

Este vorba de Bazzi, Bordeanu și Garat. Fiecare cu un păcat
adiacent la dosar. Fostul fotbalist al lui FC Argeș a prins cu greu
lotul de 18, cel puțin în ultimul timp, Bordeanu are 34 de ani, iar
evoluțiile lui au fost oscilante, iar Garat a gafat în câteva
meciuri, a stat și foarte mult accidentat și, pe deasupra, s-a mai
și certat cu Giovani Becali. La mijloc, Mărgăritescu este cel
vizat, pe lângă el, N’Doye fiind deja pus pe lista de transferuri
pentru motivele deja cunoscute legate de indisciplină. În atac,
Marius Niculae și Dănciulescu vor fi lăsați să plece, chiar dacă de
pe urma lor clubul nu va încasa sume mari, acest lucru fiind
valabil pentru toți cei opt fotbaliști. Un calcul aproximativ
relevă o economie de fix 1,1 milioane de euro pentru anul viitor,
la care, dacă se adaugă și eventualele bonusuri ale fiecăruia, suma
s-ar putea mări.

Sunt
doriți Crișan, Szukala și Chipciu

În urmă cu două săptămâni, Cristi Borcea a declarat că Dinamo va
urma exemplul Oțelului Galați. „Vom face echipă de tineri, nu ne
vom mai putea permite salarii mari”. Iar căutările au început deja,
în acest moment fiind monitorizați Raul Crișan (stoper), de la FC
Silvania, Szukala (stoper), de la Bistrița, și Alexandru Chipciu,
(mijlocaș stânga) de la FC Brașov. Ultimul va fi adus dacă Gabi
Torje va pleca în străinătate.

Ce au
făcut jucătorii vizați

Naumovski
4 meciuri – 360 de minute (în Liga I )
Salariu: 120.000 euro
Bazzi
4 meciuri – 324 de minute (în Liga I), 1 meci – 20 minute (în
Cupă):
Salariu: 100.000 de euro
Garat
9 meciuri – 648 de minute – 1 gol (în Liga I), 3 meciuri – 163 de
minute – 1 gol (Europa League)
Salariu: 130.000 de euro
Bordeanu
9 meciuri – 765 de minute (în Liga I), 2 meciuri – 160 de minute
(în Cupă)
Salariu: 120.000 de euro
Mărgăritescu
10 meciuri – 677 de minute ( Liga I), 2 meciuri – 162 de minute (în
Cupă), 2 meciuri, 180 de minute (în Europa League)
Salariu: 130.000 de euro
M. Niculae
14 meciuri – 792 de minute – 3 goluri (în Liga I), 2 meciuri – 138
de minute (în Cupă), 2 meciuri – 151 de minute ( în Europa
League)
Salariu: 190.000 de euro
N’Doye
13 meciuri, 907 minute, 5 goluri (campionat) 2 meciuri, 118 minute
(Cupa) 4 meciuri, 338 minute, 1 gol (Europa League)
Salariu: 180.000 de euro
Dănciulescu
10 meciuri – 351 de minute -1 gol (în Liga I), 2 meciuri – 79
minute (în Cupă)
Salariu:130.000 de euro

Publicat: 19 11. 2010, 08:31
Actualizat: 19 11. 2010, 08:41