Dinamoviștii vor să pună punct celor patru ani de ‘secetă’: „Chiar dacă nu avem dreptul să jucăm într-o cupă europeană, toți ne gândim la un trofeu”

Dinamoviștii sunt încrezători înainte de primul meci oficial din 2016. „Câinii” încep partea a doua sezonului de pe poziția a patra, sunt calificați matematic în play-off și visează la câștigarea unui trofeu.

Chiar dacă nu au dreptul de a participa în cupele europene, dinamoviștii speră să facă o figură frumoasă și să încheie stagiunea cu un titlu.

„Sunt încrezător în ceea ce avem de făcut la Dinamo în viitorul apropiat. Am foarte mare încredere în Mircea Rednic și în jucători că pot face performanță. Chiar dacă nu avem dreptul să jucăm într-o cupă europeană, toți ne gândim la un trofeu. Suntem pe un drum bun. Tot ceea ce s-a făcut în prima parte a campionatului ne obligă la mai mult”, a declarat Ionel Dănciulescu (director sportiv), conform DigiSport.

Dinamo debutează în partea a doua a sezonului duminică seară, ora 19:00, în meciul cu FC Botoșani.

Ultimul sezon în care Dinamo a câștigat trofee a fost stagiunea 2011-2012. La finele acelui sezon, „câinii” au obținut Cupa și Supercupa României.

Publicat: 13 02. 2016, 15:46
Actualizat: 13 02. 2016, 15:47