Dinamoviștii, asaltați de fani în Regie!** FOTO Luchin: ‘Steaua ar trebui să nu mai fie așa sigură de titlurile viitoare’

Jucătorii echipei Dinamo, Srgian Luchin, Cristian Bălgrădean, Mircea Axente, Alexandru Curtean și Constantin Nica, s-au aflat, joi seară, într-un club din Regie, ArenA Pub, unde au acordat autografe și au făcut fotografii cu suporterii.

Fotbalistul dinamovist Srgian Luchin a declarat, joi, că echipa pregătită de Cornel Țălnar va arăta altfel în sezonul 2013/2014, după ce va achiziționa în vară doi sau trei jucători, și că Steaua ar trebuit să nu mai fie „așa sigură de titlurile viitoare”.

„Cu doi-trei jucători în plus în vară vom arăta altfel în sezonul viitor și Steaua ar trebui să nu mai fie așa sigură de titlurile viitoare„, a spus Luchin.

Srgian Luchin a precizat că la meciul cu Universitatea Cluj, de sâmbătă, echipei Dinamo îi vor lipsi jucători importanți și a subliniat că el și colegii săi trebuie să fie atenți: „Ne lipsesc jucători importanți cu U. Cluj, încercăm să continuăm parcursul pe care l-am avut până acum. Îl cunosc foarte bine pe Ganea (n.r. – antrenorul Ionel Ganea), am jucat cu el la Timișoara, știu că e un luptător. Se vede și în jocul echipei că sunt mai agresivi, mai bătăioși de când a preluat-o el. Ar trebui să fim atenți. Nu ne e frică să nu ne ia de gât, acel episod a trecut și știu că îl regretă foarte mult”.

Luchin a menționat că în opinia sa nu se pune problema să plece tehnicianul Cornel Țălnar. „El a reușit lucruri bune de când a venit, să ne unească, să ne readucă plăcerea de a juca. Îl înțeleg că s-a săturat să fie manta de vreme rea, pentru că mereu a fost așa, dar îl vom face să se răzgândească. Cu siguranță va continua alături de noi. Eu am vorbit cu dânsul, l-am întrebat, sunt mici probleme, dar astea sunt trecătoare, se rezolvă”, a adăugat jucătorul dinamovist.

El a mai spus că Dinamo a cerut ca meciul cu Steaua, din etapa a XXXI-a a Ligii I, să se joace pe Arena Națională. „Pe un astfel de stadion te simți fotbalist, toată lumea așteaptă acest derbi. Noi am cerut să se joace acolo pentru că sunt convins că vor veni mai mulți dinamoviști decât steliști”, a menționat Luchin.

Alexandru Curtean a declarat că nu vede de ce ar pleca Țălnar de la conducerea tehnică a echipei Dinamo. „Eu nu văd de ce ar pleca Țălnar. Dinamo joacă foarte bine, nu știu de ce ar trebui o schimbare. Cred că suntem una dintre echipele care joacă cel mai frumos fotbal. Cred că Țălnar e susținut inclusiv de vestiar, unde e o atmosferă foarte bună”, a spus el.

Curtean a precizat că meciul cu Universitatea Cluj va fi foarte greu. „E o echipă care stă foarte bine pe teren și vin la București să nu piardă. Sunt sigur că își doresc victoria, dar se vor mulțumi și cu un egal. Prima de obiectiv e o motivație în plus, ne dorim să terminăm campionatul cât mai sus, pe 2 sau 3”, a afirmat fotbalistul dinamovist.

Sursa: Mediafax

Publicat: 11 04. 2013, 20:30
Actualizat: 11 04. 2013, 20:31