Dinamo vrea să dea lovitura! Miriuță a confirmat negocierile cu fundașul cu gambe de oțel. „I-am dat un telefon, i-am spus că aș avea nevoie de un jucător ca el”

  • Laszlo Sepsi (30 de ani, 1,79 m), fundașul stânga de la FC Nurnberg, a devenit noua țintă a lui Dinamo, informație confirmată de antrenorul Vasile Miriuță, la Digisport.

Clubul din Șoseaua Ștefan cel Mare a început goana după aducerea unui fundaș stânga de meserie, după plecarea căpitanului Steliano Filip la Hajduk Split. Prima țintă pusă pe biroul lui Ionuț Negoiță a fost Alexandru Vlad de la CFR Cluj, repatriat de ardeleni de la Dnepr (finalistă a Europa League 2014-2015), dar negocierile au intrat în impas. Dinamo s-a reorientat rapid și și-a pus ținte înalte.

Unul dintre cei mai buni fundași stânga români din ultimul deceniu – fotbalist care poate evolua și ca mijlocaș stânga – îl ispitește pe Miriuță. „Cu Laszlo e adevărat, dar e sub contract deocamdată cu Nurnberg. A fost și accidentat, a avut niște probleme, dar e un jucător foarte bun. Deocamdată, nu s-a concretizat nimic. Ar trebui să vină liber de contract, așa e”, a recunoscut Vasile Miriuță, la Digisport.

Sepsi reușea la doar 20 de ani un transfer de top, de la Gloria Bistrița la Benfica Lisabona, pe 1.500.000 de euro, însă ardeleanul cu gambe de sprinter  nu s-a putut impune pe Da Luz.. A fost apoi împrumuat la Racing Santander, iar după expirarea șederii în Spania, fotbalistul născut în Luduș era cumpărat de Marian Iancu, la Poli Timișoara, din Liga Sagres, cu 1.3 milioane de euro, când cota stângaciului se ridicase deja la 2 milioane de euro.„I-am dat un telefon, l-am întrebat ce mai face și i-am spus că aș avea nevoie de un jucător ca el. L-am întrebat de situația lui, mi-a spus că mai are contract până în vară. Vom afla în următoarele două, trei zile, i-am spus să-mi dea un răspuns cât mai repede”, a continuat Miriuță.

Miriuță l-a pregătit pe Sepsi, jucător cu o cotă de 300.000 de euro, la ASA Târgu Mureș. Trebuie să-și rezolve problemele de acolo, iar mâine vom știm mai multe. Mai are șase luni de contract, dar știți cum sunt nemții…îți dau trei, patru salarii…”. Laszlo Sepsi a adunat patru selecții în prima reprezentativă a României.

 


 

Publicat: 29 01. 2018, 19:54
Actualizat: 29 01. 2018, 20:08