„Dinamo trebuia desființată!”

Eliminat în minutul 13 al meciului Dinamo – Craiova, scor 2-1,
pentru proteste, Silvian Cristescu spune că se gândește să se
retragă dintr-un sistem pe care-l consideră corupt.

V-a trecut supărarea după meciul de duminică?

A trecut, va veni alta… De 50 de ani numai asta facem, ne supărăm
când jucăm cu Dinamo, pentru că niciodată aceste meciuri nu s-au
disputat pe teren, mereu am jucat 11 contra 14.

Ați vrut să scoateți echipa de pe teren după penalty-ul
neacordat la Florin Costea?

Dacă era după mine, în minutul 13 băieții erau la duș și apoi
plecam spre Craiova. La pauză, jucătorii nu mai voiau să revină pe
teren, pentru că nu e corect ce s-a întâmplat. Suntem în Europa,
lucrurile astea nu mai merg. Dar la Dinamo nu s-a schimbat nimic.
Clubul ăsta trebuia desființat în 1989, palmaresul șters, pentru că
e un fals, iar stadionul demolat și făcut parc cu locuri de joacă
pentru copii.

„Dinu
practică un sport nociv”

V-ați împăcat cu Cornel Dinu?
Dinu e unul dintre personajele pe care media greșește că le
promovează, un om care timp de 40 de ani a practicat un sport nociv
pentru societate, care i-a afectat nu numai ficatul, ci și memoria
și vederea. L-a mai umplut și de pete. În tinerețe a fost un
fotbalist promovat și susținut de sistemul bolșevic. Cred că am
răspuns la întrebare…

V-ați supărat și pe Florin Prunea?
Cu Prunea am jucat în aceeași echipă, am câștigat trofee împreună,
dar acum mi-e rușine că mi-a fost coleg. Auzisem eu zvonuri despre
apucăturile lui încă de când juca, dar nu am crezut atunci. Are și
el un copil acasă, ce învață acesta de la tatăl lui?

Credeți că Augustus Constantin a plătit suficient prin cele
opt etape de suspendare?

Augustus a plătit duminică seară, în timpul meciului. S-a achitat,
gata.

Publicat: 23 02. 2010, 10:57
Actualizat: 23 02. 2010, 11:26